Parlamentul European a început procedura de ridicare a imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

Parlamentul European (PE) a început miercuri o procedură care ar putea duce la ridicarea imunităţii eurodeputatei franceze Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional şi candidată în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa prevăzut pentru 7 mai, pentru presupusa utilizare defectuoasă a fondurilor publice ale Uniunii Europene, a declarat preşedintele legislativului european, Antonio Tajani, citat de Reuters.
Economica.net - mie, 26 apr. 2017, 14:10
Parlamentul European a început procedura de ridicare a imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

Judecătorii francezi au solicitat PE să ridice imunitatea eurodeputatei franceze pentru a permite investigarea suplimentară a acuzaţiilor privind angajarea fictivă a unor asistenţi parlamentari ai Frontului Naţional (FN) la Parlamentul European.

Cererea ‘a fost înaintată comisiei de afaceri juridice a Parlamentului European, care se ocupă de aceste chestiuni’, a explicat Tajani.

Acest pas marchează începerea oficială a procedurii de ridicare a imunităţii europarlamentare.

În această anchetă, judecătorii de instrucţie francezi încearcă să afle dacă Frontul Naţional a organizat un sistem pentru remunerarea membrilor şi angajaţilor FN în Franţa cu fonduri publice ale Uniunii Europene, prin intermediul contractelor de asistenţi la Parlamentul European.

”În urma concluziilor unei anchete desfăşurate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), administraţia Parlamentului European a fost informată că o sumă de 340.000 de euro a fost încasată în mod necuvenit de doi asistenţi parlamentari ai deputatei europene Marine Le Pen. După ce acesteia i s-a oferit posibilitatea de a aduce orice observaţie utilă, Parlamentul a decis, respectând reglementările financiare europene în vigoare, să recupereze suma”, a indicat PE într-un comunicat, la începutul lunii februarie.

Raportul final al OLAF în acest caz a fost transmis în iulie 2016 preşedintelui de la acea vreme al Parlamentului European, Martin Schulz.

Regulamentul Parlamentului European prevede că asistenţii europarlamentari cu normă întreagă nu au voie să desfăşoare o activitate plătită pentru un partid politic naţional şi că asistenţii part-time trebuie să aibă şi un al doilea loc de muncă. Fiecare dintre cei 751 de membri ai Parlamentului European are dreptul la suma de 23.400 euro lunar pentru remunerarea personalului angajat la biroul din Bruxelles şi în ţara de origine, la care se adaugă 4.342 euro lunar cheltuieli de birou.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic luni, la ora 17:00 – MTI
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic luni, la ora 17:00 – MTI
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, va verifica lucrările pe șantierul lotului 3 al A0 Sud (Bragadiru – Joița), luni, 30 iunie 2025, în vederea deschiderii......
Anunț important pentru toți șoferii! Se schimbă regulile RCA de marți, 1 iulie! Ce se va întâmpla cu prețurile în lipsa plafonării și ce șoferi vor plăti mai mult
Anunț important pentru toți șoferii! Se schimbă regulile RCA de marți, 1 iulie! Ce se va întâmpla cu prețurile în ...
Se schimbă regulile RCA, după mai bine de doi ani de plafonare a prețurilor. Cel mai probabil luni, Guvernul va decide ...
Salvamont a salvat opt persoane în ultimele 24 de ore, iar o persoană a fost găsită decedată
Salvamont a salvat opt persoane în ultimele 24 de ore, iar o persoană a fost găsită decedată
Echipele de salvamontişti au salvat de pe munte opt persoane în ultimele 24 de ore, o persoană fiind găsită decedată, ...
Seceta pedologică va fi prezentă la cultura grâului de toamnă şi a porumbului în cea mai mare parte a țării – prognoză ANM
Seceta pedologică va fi prezentă la cultura grâului de toamnă şi a porumbului în cea mai mare parte a țării – ...
Seceta pedologică moderată şi puternică îşi va face simţită prezenţa în perioada următoare în cultura grâului ...