Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere a Republicii Moldova la UE

Parlamentul European a ignorat îngrijorările exprimate de Rusia şi a ratificat joi Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, deschizând calea unor legături politice şi comerciale mai strânse între Bruxelles şi Chişinău, relatează DPA.
Economica.net - joi, 13 nov. 2014, 10:39
Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere a Republicii Moldova la UE

Premierul moldovean Iurie Leancă a salutat decizia PE de a ratifica Acordul de Asociere, apreciind că este vorba de un eveniment istoric. ‘Sunt convins că doar un viitor european va oferi cetăţenilor noştri un trai mai bun, venituri mai mari, drumuri de calitate, educaţie şi medicină cu cele mai bune servicii, acces la o piaţă de jumătate de miliard de consumatori, instituţii care vor funcţiona şi mai puternic, după modelul european’, a spus Leancă, citat într-un comunicat transmis de Guvernul de la Chişinău.

‘Astăzi începe un nou viitor european pentru Republica Moldova şi cetăţenii săi’, a declarat eurodeputatul Petras Austrevicius, care s-a ocupat de acest dosar. ‘Nu există niciun dubiu că Republica Moldova este o ţară europeană şi că face parte din cultura europeană’, a afirmat el în PE, reunit în sesiune plenară la Bruxelles.

‘Ratificarea de astăzi a Acordului de Asociere cu Republica Moldova reprezintă o realizare majoră pentru cetăţenii acestei ţări, care vor să beneficieze de aceleaşi valori, aceeaşi securitate şi aceeaşi prosperitate ca noi’, a spus Johannes Hahn, comisarul european pentru politica de vecinătate, în dezbaterea de dinaintea votului din legislativul comunitar. El a salutat ulterior pe Twitter decizia PE. Acordul a fost ratificat cu o majoritate covârşitoare, de 529 de voturi.

‘Suntem îngrijoraţi în legătură cu acţiunile Rusiei menite a submina procesul de asociere în cadrul Parteneriatului Estic al UE’, a afirmat, în schimb, eurodeputatul Petras Austrevicius, făcând referire la proiectul care implică apropierea de UE a şase foste state sovietice. ‘Procesul de asociere nu este o ameninţare la adresa intereselor politice şi economice ale Rusiei şi este regretabil că liderii din Rusia vor să îl vadă astfel’, a adăugat el.

Acordul votat joi trebuie ratificat de statele membre înainte de a intra în vigoare. Potrivit Guvernului de la Chişinău, Acordul de Asociere a fost ratificat până acum de şapte ţări membre ale Uniunii Europene: România, Lituania, Letonia, Estonia, Bulgaria, Malta şi Slovacia.

Executivul Republicii Moldova a adoptat la 25 iunie Planul Naţional de Acţiuni pentru punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere la Uniunea Europeană.

Decizia PE vine cu două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Comisarul Johannes Hahn a vorbit despre importanţa unui scrutin ‘liber şi corect’, în timp ce Petras Austrevicius şi-a exprimat speranţa că alegerile vor contribui la ‘construirea unei societăţi libere şi a unei economii de piaţă’.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul mediu al unui hectar de teren arabil a ajuns anul trecut la 41.624 lei ( 8.414 euro) în România, fiind cu 4,8% mai scump decât anul anterior. Sunt zone unde terenul s-a scumpit însă și......
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Acțiunile Volkswagen au scăzut luni cu 3% la începutul tranzacțiilor, analiştii citand incertitudinea cu privire la ...
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf ...