Parlamentul European a votat în favoare consolidării industriei de apărare a UE prin achiziții comune
Regulamentul, convenit deja cu Consiliul la 27 iunie, stabileşte un instrument pe termen scurt pentru consolidarea industriei europene de apărare prin achiziţii publice comune până la 31 decembrie 2025.
Conform PE, acest instrument „va ajuta statele membre să îşi satisfacă nevoile de apărare cele mai urgente şi critice, care au fost exacerbate de transferurile de produse din domeniul apărării către Ucraina, într-un mod voluntar şi colaborativ”.
Instrumentul va fi finanţat cu un buget de 300 de milioane de euro. Achiziţiile în comun vor trebui să implice cel puţin trei state membre şi ar trebui să fie deschise participării membrilor Asociaţiei Europene a Liberului Schimb care sunt membri ai Spaţiului Economic European (ţări asociate).
Contractanţii şi subcontractanţii trebuie să fie stabiliţi în UE sau într-o ţară asociată şi să nu facă obiectul controlului unei ţări terţe sau entităţi neasociate. Costul componentelor originare din UE sau din ţările asociate nu trebuie să fie mai mic de 65% din valoarea estimată a produsului finit.
Contribuţia financiară a UE la fiecare acţiune va fi limitată la 15% din valoarea estimată a contractului de achiziţii publice comune pentru fiecare consorţiu. Acest plafon poate fi ridicat la 20% în cazul în care Ucraina sau Republica Moldova sunt beneficiare ale unor cantităţi suplimentare de produse din domeniul apărării sau în cazul în care cel puţin 15% din valoarea estimată a contractului de achiziţii publice comune este alocată IMM-urilor sau întreprinderilor cu capitalizare medie, în calitate de contractanţi sau subcontractanţi.
„Votul de astăzi (marţi – n.r.) marchează un moment istoric pentru apărarea UE, instituind primul instrument al UE pentru achiziţiile publice comune de către statele membre. Aceasta le va ajuta să îşi reumple stocurile, să sporească interoperabilitatea între forţele noastre armate, să consolideze industria noastră şi să contribuie la sprijinul nostru neclintit pentru Ucraina. Cu toate acestea, în faţa unei crize istorice, EDIRPA nu poate fi decât un punct de plecare pentru o agendă de apărare comună mult mai ambiţioasă”, a declarat după vot co-raportorul Comisiei pentru Afaceri Externe, germanul Michael Gahler (Grupul Partidului Popular European – PPE), citat în comunicat.
„Am ajuns la un compromis rezonabil care va face ca EDIRPA să fie complementar unui alt regulament important pentru sectorul apărării: Legea în sprijinul producţiei de muniţie. Am reuşit să apărăm priorităţile Parlamentului, inclusiv pentru proiecte care vor sprijini Ucraina sau Republica Moldova. Cel mai important, prin intensificarea achiziţiilor comune de echipamente militare, EDIRPA va contribui la consolidarea capacităţilor de apărare ale statelor membre”, a spus şi co-raportorul din partea Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie, polonezul Zdzislaw Krasnodębski (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni – ECR).
Legislaţia a fost adoptată cu 530 de voturi pentru, 66 împotrivă şi 32 de abţineri. Acum este nevoie de aprobarea formală a Consiliului pentru a deveni lege.
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a subliniat în mod dramatic necesitatea de a adapta baza industrială şi tehnologică europeană de apărare (EDTIB) la schimbările structurale: intensificarea cercetării şi dezvoltării militare a UE, modernizarea echipamentelor militare şi consolidarea cooperării dintre statele membre în cadrul achiziţiilor publice în domeniul apărării, pentru ca Uniunea să devină un actor global relevant, se mai arată în comunicatul PE.