Parlamentul European, ameninţat de ‘Axa Răului’

Potrivit unui membru al Parlamentului European, cunoscător în materie de politică europeană, sondajele care anunţă o importantă victorie a forţelor radicale nu trebuie luate prea în serios. Lumea este de obicei nemulţumită în campania electorală, dar când vine momentul votului înclină de obicei spre o opţiune mai conservatoare.

De acest scenariu, care s-a respectat punct cu punct la ultimele alegeri din Olanda – ţara-laborator a radicalismului dreptei europene -, se agaţă forţele proeuropene pentru a aborda cu calm viitoarele alegeri pentru Parlamentul European. Totuşi, cu o sută de zile înainte de desfăşurarea scrutinului, prognozele grupurilor parlamentare indică un regres al marilor familii – social-democrată şi mai ales democrat-creştină – şi o ascensiune a forţelor antieuropene, atât moderate, cât şi radicale.

1. Vocea euroscepticilor

Într-adevăr, vocea celor care vor să pună beţe în roate proiectului comunitar se va auzi mai tare la Bruxelles începând cu luna iunie: aproximativ 20% din viitorul legislativ european va fi controlat de partidele eurosceptice, atât de dreapta, cât şi de stânga.

Este vorba de un evantai de forţe politice prea amplu pentru a putea fi etichetat, dar care va contribui totuşi la ruperea hegemoniei marilor grupuri care şi-au repartizat influenţa în Europa: Partidul Popular European, Alianţa Socialiştilor şi Democraţilor şi Liberalii. Aceste trei grupuri vor reprezenta circa două treimi din arcul parlamentar, potrivit sondajelor preliminare.

2. Ameninţarea ‘Axei Răului’

Euroscepticismul poate fi constructiv sau destructiv. Doar în al doilea caz încep să apară probleme pentru UE. Mişcările radicale, precum Frontul Naţional (FN) francez, Partidul Libertăţii (PVV) al islamofobului olandez Geert Wilders sau Zorii Aurii din Grecia se bucură de o popularitate semnificativă în ţările lor datorită crizei economice, terenul cel mai fertil pentru dezvoltarea acestui tip de formaţiuni.

Intrarea lor în PE este ca şi garantată, dar nu există dovezi clare că vor forma ‘un val’ care să pună în pericol guvernabilitatea Europei. Primele prognoze indică circa 5% din arcul parlamentar (aproape 38 de mandate), deşi rezultatul final va depinde de faptul dacă aceste partide vor fi capabile să încheie o adevărată alianţă europeană.

Normele electorale obligă la însumarea a cel puţin 25 de mandate din cel puţin şapte state membre pentru a putea forma un grup parlamentar propriu. Wilders şi lidera FN, Marine Le Pen, au anunţat că vor merge împreună la alegerile europene, dar nu este clar ce alte partide de tendinţă electorală venite din alte ţări le vor însoţi. Partidul Libertăţii (FPO) austriac, radicalii flamanzi Vlaams Belang, Partidul Popular suedez, Zorii Aurii greci sau Liga Nordului italiană ar putea transforma în realitate această ameninţare. Potrivit purtătorului de cuvânt al uneia din aceste forţe politice, ‘este ciudat că în condiţiile crizei din Spania nu a apărut şi acolo un astfel de partid’.

3. Cine se alătură valului de populism

Dincolo de ameninţările externe, este evident că în UE discursul politic s-a schimbat. Atât în bine (de exemplu, cei care reclamă o mai mare integrare economică), cât şi în rău: dezbaterea privind restricţionarea liberei circulaţii a persoanelor, care a câştigat în intensitate şi care face deja parte din agenda sa politică.

Referendumul din Elveţia, care va obliga guvernul federal să restricţioneze imigraţia cetăţenilor din restul Europei, a redus în atenţie dezbaterea. La reuniunea de marţi a Consiliului Afaceri Generale al UE, secretarii de stat pentru afaceri europene al Marii Britanii (conservator) şi al Olandei (liberal) au cerut deja o atitudine mai condescendentă la adresa Elveţiei, faţă de majoritatea care crede că trebuie să se dea un răspuns tranşant la această sfidare – informează o sursă contactată de El Mundo.