Parlamentul European anunță că serviciul de roaming fără taxe suplimentare va fi prelungit pentru încă zece ani

Uniunea Europeană va prelungi cu încă zece ani schema "Roaming la tarife ca acasă", conform planurilor adoptate joi de Parlamentul European, informează un comunicat transmis de instituție, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 24 mart. 2022, 19:06
Parlamentul European anunță că serviciul de roaming fără taxe suplimentare va fi prelungit pentru încă zece ani

Potrivit legislaţiei, consumatorii îşi vor putea folosi telefoanele mobile când călătoresc în interiorul UE fără taxe suplimentare faţă de cele plătite acasă.

În plus, ei se vor bucura de aceeaşi calitate şi viteză a conexiunii mobile atât în ţară, cât şi în străinătate.

Furnizorii de roaming vor fi obligaţi să ofere aceaşi calitate a roamingului ca cea furnizată pe plan intern, dacă aceleaşi condiţii sunt disponibile în reţeaua din ţara care este vizitată.

În urma negocierilor cu Consiliul, europarlamentarii s-au asigurat că se interzic practicile de reducere a calităţii serviciilor de roaming (de exemplu prin schimbarea conectării de la 4G la 3G).

Cei care călătoresc şi persoanele cu dizabilităţi vor avea acces la servicii de urgenţă fără tarife suplimentare, indiferent dacă efectuează apeluri sau trimit sms. De asemenea, operatorii trebuie să furnizeze informaţii privind numărul european de urgenţă 112.

Noul Regulament privind roamingul stabileşte tarife cu ridicata mai mici. Pentru serviciile de date, noul regulament stabileşte următoarele plafoane pentru tarifele cu ridicata: 2 euro/GB în 2022, 1,8 euro/GB în 2023, 1,55 euro/GB în 2024, 1,3 euro/GB în 2025, 1,1 euro/GB în 2026 şi 1 euro/GB începând din 2027. Pentru apelurile vocale: 0,022 euro/minut în perioada 2022-2024 şi 0,019 euro/minut începând din 2025. Pentru mesajele SMS: 0,004 euro/SMS în perioada 2022-2024 şi 0,003 euro/SMS începând din 2025.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Cum au evoluat lucrările în ultimul an pe loturile rămase de construit
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Cum au evoluat lucrările în ultimul an pe loturile rămase de construit
Asociația Moldova vrea Autostradă (MVA) a postat săptămâna aceasta imagini din iulie 2025 comparativ cu iulie 2024 de pe loturile din Autostrada Moldovei A7 ce mai trebuie finalizate. Vedeți......
Statul începe să plătească mai greu: arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,3% în mai 2025
Statul începe să plătească mai greu: arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,3% în mai 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 4,33% în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, până la ...
Maxim istoric pentru Bursa de Valori București
Maxim istoric pentru Bursa de Valori București
 Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat săptămâna 14-18 iulie 2025 cu o capitalizare de 415,66 miliarde de lei, ...
Noua Dacia Sandero, restilizată, e deja pe șosele
Noua Dacia Sandero, restilizată, e deja pe șosele
Programată pentru prezentare în această toamnă și pentru debut al comercializării în primăvara anului viitor, varianta ...