Parlamentul European cere actualizarea regulilor de verificare a autovehiculelor

Parlamentul European a cerut marţi o actualizare a regulilor privind verificările autovehiculelor, care să îmbunătăţească siguranţa circulaţiei rutiere şi să extindă verificările regulate şi la motociclete şi la unele remorci şi caravane.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 15:43
Parlamentul European cere actualizarea regulilor de verificare a autovehiculelor

Regulile actualizate vor face controalele rutiere la vehiculele comerciale mai eficiente şi conforme cu riscurile, simplificând prevederile referitoare la documentele autovehiculelor, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Parlamentul European a adoptat marţi amendamente la două propuneri de directive ale Comisiei Europene vizând aceste domenii, forul legislativ dorind ca acestea să fie baza de negociere cu Consiliul în scopul de a adopta în primă lectură legislaţia revizuită.

„Cerinţele tehnice privind testările pe care le introducem prin această lege au standarde foarte înalte”, a spus europarlamentul german Werner Kuhn, raportorul pentru propunerea privind inspecţiile periodice la autovehicule şi remorci.

Eurodeputaţii au votat pentru verificări obligatorii la motociclete în toate statele membre, începând cu 2016 şi la mopede începând cu 2018, dacă nu există un studiu din partea Comisiei care să arate că verificarea mopedelor ar fi ineficientă.

Europarlamentarii au votat şi pentru extinderea verificărilor la remorcile mai grele de două tone şi la rulotele mai grele de 750 kg, susţinând standardele existente pentru remorcile de peste 3,5 tone.

De asemenea, Parlamentul European doreşte să păstreze cerinţele minime actuale privind verificările tehnice iniţiale la patru ani pentru maşini, urmate de teste la fiecare doi ani după aceea.

Pe de altă parte, pentru a creşte eficienţa inspecţiilor rutiere la vehiculele comerciale, trebuie creat un sistem de evaluare bazat pe riscuri, spun deputaţii. Operatorii vor fi clasificaţi conform performanţelor vehiculelor lor în timpul inspecţiilor, iar vehiculele cu risc mare ar putea fi vizate de autorităţile statelor membre în controalele rutiere, adaugă deputaţii.

„Controalele rutiere variază mult între diferite state membre, de aceea avem nevoie de reguli UE armonizate”, a spus Olga Sehnalová, eurodeputat social-democrat din Cehia, de asemenea raportor pentru propunerea privind controalele rutiere la vehiculele comerciale.

Deputaţii au inclus şi vehiculele comerciale uşoare în categoria celor care devin subiect al controalelor rutiere.

O altă regulă cerută de PE este ca documentele autovehiculelor să fie păstrate în registre naţionale electronice, facilitând schimbul de informaţii între statele membre şi ajutând astfel la combaterea tranzacţiilor cu maşini furate.

Parlamentul este de acord cu Comisia că cele două directive privind verificările tehnice ale autovehiculelor trebuie transformate în regulamente, care să se aplice direct în statele membre, care pot aplica însă standarde mai înalte privind aceste reglementări.

Te-ar mai putea interesa și
Angajatorii trebuie să depășească stereotipurile care îi ilustrează pe tinerii din generaţia Z ca pe niște răsfățați, trăind doar în lumea digitală, nerezilienți în fața stresului, spune Gabriela Andrei, HR Lead
Angajatorii trebuie să depășească stereotipurile care îi ilustrează pe tinerii din generaţia Z ca pe niște răsfățați, ...
Membrii generației Z, definiți ca fiind cei născuți între 1997 și 2009, sunt cei care intră acum pe piața muncii sau ar trebui să se integreze pe piața muncii în această perioadă.......
Ciolacu: Aderarea la OCDE, cuplată cu integrarea în Schengen şi finalizarea PNRR, momentul de graţie al dezvoltării României moderne
Ciolacu: Aderarea la OCDE, cuplată cu integrarea în Schengen şi finalizarea PNRR, momentul de graţie al dezvoltării ...
Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cuplată cu integrarea deplină în Schengen ...
34.900 de locuri de muncă disponibile la nivel național și 232 în Spațiul European
34.900 de locuri de muncă disponibile la nivel național și 232 în Spațiul European
Peste 34.900 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel național în timp ce alte 232 sunt vacante în Spațiul Economic ...
Anunț important de la Revolut – Cum arata primul ATM Revolut. Bancomatul va deveni funcțional săptămâna aceasta
Anunț important de la Revolut – Cum arata primul ATM Revolut. Bancomatul va deveni funcțional săptămâna aceasta
Revolut, preferat de milioane de clienți români ca alternativă la soluțiile bancare clasice, a anunțat că în anul ...