Parlamentul European critică acordul comercial dintre China și UE pentru că ignoră problema drepturilor omului

Acordul UE-China asupra investiţiilor pune în pericol credibilitatea UE cu privire la drepturile omului, a apreciat joi Parlamentul European, invitând să fie luate în considerare sancţiuni punctuale împotriva unor responsabili chinezi, relatează AFP, citată de Agerpres
Economica.net - joi, 21 ian. 2021, 18:00
Parlamentul European critică acordul comercial dintre China și UE pentru că ignoră problema drepturilor omului

Reuniţi în videoconferinţă, eurodeputaţii au adoptat cu o largă majoritate de voturi o rezoluţie în care condamnă represiunea împotriva persoanelor care militează pentru democraţie în Hong Kong.

Parlamentul avertizează că „va ţine cont de situaţia respectării drepturilor omului în China, inclusiv în Hong Kong, atunci când va fi invitat să aprobe acordul cu privire la investiţii”.

Procesul de ratificare urmează să dureze până la începutul anului 2022.

Eurodeputaţii „regretă faptul că – grăbindu-se să încheie acest acord fără să ia măsuri concrete împotriva gravelor încălcări ale drepturilor omului care persistă, Uniunea Europeană riscă să-şi afecteze credibilitatea”.

În afară de Hong Kong, textul menţionează situaţia în provincia populată de o majoritate de etnici uiguri în Xinjiang şi cea din Tibet.

Parlamentul European „invită insistent” cele 27 de state membre să „ia în considerare rapid introducerea de sancţiuni punctuale împotriva unor persoane din Hong Kong şi din China”. Rezoluţia îi menţionează pe şefa executivului Carrie Lam şi pe alţi membri ai guvernului din Hong Kong, loiali Beijingului.

Acordul cu privire la investiţii, susţinut de Germania şi de mediile sale de afaceri, a fost încheiat la sfârşitul lunii decembrie după ani de negocieri. El urmăreşte să garanteze întreprinderilor un cadru stabil pentru comerţ şi investiţii pe pieţele europeană şi chineză.

Europenii speră că acordul va permite reechilibrarea relaţiilor cu China.

Considerat drept o victorie diplomatică pentru Beijing, acordul a fost criticat de organizaţiile neguvernamentale. Bruxellesul se apără, subliniind că a obţinut de la China să se angajeze să facă mai multe eforturi pentru aprobarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) asupra muncii forţate.

Dar poliţia din Hong Kong şi-a intensificat represiunea împotriva mişcării pentru democraţie în această fostă colonie britanică, la doar câteva zile după încheierea acordului şi zeci de membri ai opoziţiei au fost arestaţi.

UE, care denunţă de mult timp atacurile guvernului chinez împotriva democraţiei şi a statutului special al Hong Kong-ului, a cerut eliberarea lor imediată.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...