Parlamentul European dezbate mâine situaţia politică din România

Eurodeputaţii români din PSD, PDL, PNL şi UDMR s-au pregătit pentru dezbaterea care va avea lor miercuri în Parlamentul European, de circa 40 de minute, privind situaţia politică din România, cu discursuri, întrebări, poziţii scrise, precum şi cu mobilizarea grupurilor din care fac parte.
Economica.net - mar, 11 sept. 2012, 16:37
Parlamentul European dezbate mâine situaţia politică din România

Parlamentul European va dezbate miercuri, în sesiunea plenară de la Strasbourg, de la ora locală 15.00 (16.00 ora României), situaţia politică de la Bucureşti, după ce ascultă poziţiile informative exprimate de Comisia Europeană, reprezentată de Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, libertăţi fundamentale şi cetăţenie, precum şi de preşedinţia Consiliului UE.

Dezbaterea nu se va încheia cu o rezoluţie a PE, iar timpul pentru dezbatere va fi de aproximativ 30-40 de minute, în funcţie de numărul de întrebări care vor fi adresate oficialilor CE.

Din partea PDL vor lua cuvântul europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda, de la PSD vor vorbi în plen Cătălin Ivan, Corina Creţu şi Ioan Enciu, din partea PNL va lua cuvântul Norica Nicolai. Cei doi eurodeputaţi UDMR, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba, vor adresa o intervenţie scrisă.

„Toată vara presa internaţională a discutat despre România, au fost declaraţii ale oficialilor europeni. Este firesc ca Parlamentul European să discute despre problemele care au fost preocupante pentru opinia publică internaţională, pentru statele membre şi Comisia Europeană. Parlamentul European este cadrul instituţional în care se discută despre evenimentele politice europene”, a declarat, pentru MEDIAFAX, eurodeputatul PDL, Cristian Preda.

El a amintit că delegaţia PDL a cerut o dezbatere în PE cu privire la situaţia din România după instalarea Guvernului Victor Ponta şi în 2 iulie, însă colegii de la PSD şi PNL şi-au convins atunci grupurile politice S&D şi ALDE că nu e cazul pentru o dezbatere în acest sens.

„Colegii din USL şi-au convins atunci colegii că nu e vreme rea, ba chiar că vine vreme bună. Dar până la urmă, toată lumea a văzut că este o furtună, iar mulţi dintre colegii noştri populari s-au simţit frustraţi pe durata verii că nu au putut discuta despre România în condiţiile în care avea loc suspendarea preşedintelui ţării”, a explicat Preda solicitarea grupului PPE privind desfăşurarea acestei dezbateri.

De asemenea, Preda a a arătat că este surprins de faptul că premierul Victor Ponta nu a solicitat să intervină în plenul de la Strasbourg, aşa cum a făcut-o premierul Ungariei, Viktor Orban, la începutul anului, când era în prim-plan în dezbaterea europeană situaţia politică şi constituţională de la Budapesta.

„E surprinzător cu atât mai mult cu cât a susţinut că situaţia din România nu a fost prezentată aşa cum a fost adevărul, iar acum avea o ocazie să explice. Mi se pare destul de şocant şi îi reproşez acest lucru. Poate că frica explică atitudinea lui sau e vorba de imaturitate politică”, a spus Preda.

Totodată, el a arătat că eurodeputaţii PDL vor prezenta în plenul PE „punctul de vedere al cetăţenilor români care nu se simt incomodaţi de identitatea lor europeană şi consideră apartenenţa la UE un lucru pozitiv”.

„Apartenenţa la UE este un lucru bun pozitiv şi care nu trebuie să ne creeze complexe, reacţii emoţionale, ci doar raţionale”, a spus Preda, adăugând că aşteaptă de la oficialii Comisiei Europene să prezinte stadiul rezolvării de către Guvernul Ponta a celor 11 solicitări adresate în iulie de preşedintele Jose Manuel Barroso.

Preda a adăugat că punctele referitoare la numirea unui Avocat al Poporului şi declanşarea unei proceduri publice şi transparente privind numirea Procurorului General nu au fost îndeplinite.

„Cred că în acest sens e important ca în acest moment să vedem lucrurile dintr-o perspectivă instituţională şi consider că Guvernul României trebuie să îşi ia în serios mandatul şi să nu se mai limiteze la discursuri de partid de opoziţie”, a concluzionat Preda.

Pe de altă parte, eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a declarat, pentru MEDIAFAX, că dezbaterea în PE reprezintă o bună ocazie pentru a o întreba pe comisarul Reding „ce înţelege prin lovitură de stat şi puci parlamentar”, în condiţiile în care Curtea Constituţională a României a spus că toate demersurile politice din ultimele două luni au fost constituţionale, iar referendumul a decurs legal.

„Cred că doamna Reding trebuie să ne răspundă la multe întrebări. Parlamentul European este cea mai potrivită instituţie unde să se răspundă de ce votul a 7,5 milioane de europeni, de ce votul acestor oameni nu contează absolut deloc, cum explică doamna Reding faptul că o regulă a fost impusă unui stat membru deşi nu se aplică în niciun alt stat membru, mă refer la cvorumul pentru referendum”, a afirmat Ivan.

El a menţionat că e „foarte important de aflat şi cum îşi permite un înalt oficial al CE să ia atitudini cu privire la un stat membru fără să fi avut o comunicare instituţională cu autorităţile acelui stat”, adăugând că Reding a avut „o poziţie clară de activist de partid, de membru al PDL care îl susţine necondiţionat pe Traian Băsescu, nu de înalt funcţionar european”, iar declaraţiile ei privind lovitura de stat din România au aduse prejudicii mari de imagine, cu efecte politice şi economice.

„Noi trebuie să clarificăm în această dezbatere cine a minţit, cine a dezinformat, cine a făcut declaraţii iresponsabile şi cine a spus adevărul. E o situaţie dificilă, iar puţini pot spune cu exactitate ce s-a întâmplat în România. Noi vom spune adevărul, vom arăta unde s-au grăbit mulţi să iasă cu declaraţii. Vom încerca să îndreptăm cât vom putea din răul făcut de PDL şi de Traian Băsescu”, a concluzionat Ivan.

De asemenea, eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a declarat, pentru MEDIAFAX, că în condiţiile în care grupul ALDE va avea cinci minute de discurs şi maxim două-trei luări de cuvânt ulterioare, nu poate să spună dacă vorbitorul Norica Nicolai se va concentra asupra unui dialog cu comisarul Reding sau asupra explicării situaţiei politice din ţară.

„Vrem să oferim o imagine obiectivă şi să le spunem foarte clar colegilor din PE că toate procedurile constituţionale, legale au fost respectate, că suspendarea preşedintelui şi referendumul au fost un act de democraţie, iar toate aşteptările solicitate de preşedintele Barroso în cele 11 puncte au fost respectate. Cred că exprimările şi luările de poziţie ale doamnei comisar Reding nu au fost întotdeauna foarte obiective şi nu au reflectat întru totul realitatea din România, au fost influenţate de simpatiile politice şi de o anumită subiectivitate, dar nu ştiu dacă vom face un anumit dialog cu dumneaei sau ne vom concentra pe explicarea situaţiei pentru că grupul liberal va avea maxim cinci minute de discurs”, a spus Buşoi.

El a adăugat că dezbaterea din plenul PE „nu este de foarte mare ajutor pentru imaginea României”.

„Va depinde foarte mult de felul în care vor derula discuţiile, dacă colegii de la PDL vor folosi prilejul pentru a readuce în discuţie lovitura de stat şi vor ataca România şi Guvernul doar pentru a câştiga capital politic, ar putea să dăuneze”, a mai afirmat eurodeputatul PNL.

Totodată, eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler a afirmat, pentru MEDIAFAX, că formaţiunea sa, care este membră a PPE alături de PDL, doreşte să evite „o dezbatere neprincipială”. „Snt lucruri importante care trebuie spuse în legătură cu procesul democratic, cu respectarea principiului statului de drept, iar alte lucruri care ţin de amănuntele luptei politice interne, de greşelile care s-au comis, sunt mai puţin importante”, a afirmat Winkler.

El a adăugat că UDMR nu va avea un vorbitor în cadrul dezbaterii din plen, însă va depune o intervenţie scrisă care are „aceeaşi valoare juridică’. În textul UDMR se vor sublinia „necesitatea respectării statului de drept şi nevoia de a amenda Constituţia României, evident după alegerile parlamentare pentru că tot ce s-a întâmplat a fost pe fondul unor neclarităţi ale Constituţiei care definesc insuficient separaţia puterilor în stat şi dau posibilitatea pentru lupta politică la care am asistat în vară”.

Winkler a ţinut să adauge că în intervenţia scrisă UDMR va fi abordată şi problema restituţiei bunurilor bisericilor confiscate de regimul comunist, în condiţiile în care blocarea procesului de restituţie ţine tot de nerespectarea statului de drept, a dreptului la proprietate, care este fundamental în UE.

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi miniştrii Titus Corlăţean şi Dan Şova vor organiza şi ei, miercuri după-amiază, la Strasbourg, de la ora 17.00, o conferinţă de presă pentru a prezenta punctele de vedere ale Parlamentului şi Guvernului, ei neputând participa la dezbaterea din plenul PE privind situaţia din România

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a anunţat, luni, că împreună cu preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, vor prezenta, miercuri, la Strasbourg, punctele de vedere ale Parlamentului şi Guvernului, precum şi o poziţie diplomatică.

„Vor fi trei puncte de vedere: unul politic, susţinut de Valeriu Zgonea, unul diplomatic, susţinut de ministrul Corlăţean, şi al Guvernului, rezumat la explicaţii strict juridice, susţinut de mine”, a spus Şova.

El a precizat că reprezentanţii PSD care vor pleca din România şi nu sunt membri ai PE nu vor participa la dezbaterea din plen de miercuri după-amiază.

Şi premierul Victor Ponta a precizat, luni, că nu va participa la dezbaterea de miercuri din PE. „Din păcate, nu (merg – n.r.) pentru că am fost anunţat foarte târziu şi pentru că nu-mi permite programul. Luni voi fi la Bruxelles, mă văd cu preşedintele Barroso”, a spus Ponta.

Întrebat dacă se vede şi cu liderul grupului PPE, Joseph Daul, Ponta a replicat că acesta nu vrea să se vadă cu el şi, când jurnaliştii i-au spus că Daul s-a răzgândit, premierul a adăugat: „Aşa-s popularii, se răzgândesc”.

Joseph Daul, preşedintele grupului popular din Parlamentul European, i-a adresat vineri premierului Victor Ponta o invitaţie de a fi prezent la dezbaterea care va avea loc în plenul de la Strasbourg privind situaţia din România.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...