Parlamentul European refuză bugetul multianual european în forma actuală
‘Acest acord nu va întări competitivitatea economiei europene. Dimpotrivă, nu va face decât să o slăbească. Nu este în interesul cetăţenilor europeni’, au apreciat într-un comunicat comun Joseph Daul (PPE, conservatori), Hannes Swoboda (S&D), Guy Verhofstadt (ALDE), Rebecca Harms şi Daniel Cohn-Bendit (Grupul Verzilor). ‘Parlamentul european nu poate accepta în forma actuală acordul convenit astăzi în Consiliul European’, se mai arată în comunicatul parlamentarilor.
Şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale Uniunii Europen au ajuns vineri la un acord, după peste 24 de ore de negocieri, asupra bugetului multianual pentru perioada 2014-2020. Pentru prima dată în istoria UE, bugetul multianual va fi mai mic decât cel din perioada bugetară precedentă.
‘Abia acum vor începe adevăratele negocieri. Ne menţinem priorităţile pe care le-am anunţat în repetate rânduri’ au avertizat parlamentarii.
Şefii principalelor patru grupuri politice din Parlamentul European au precizat că doresc o revizuire a bugetului în doi-trei ani, explicând că nu pot accepta ‘un buget de austeritate pe şapte ani’ şi au făcut un apel pentru identificarea de noi resurse pentru bugetul european care să înlocuiască progresiv sistemul actual bazat pe contribuţii naţionale.
Parlamentul European va dezbate bugetul pentru perioada 2014-2020 la sesiunea sa plenară din luna iulie. Fără acordul Parlamentului, bugetul nu va putea intra în vigoare.