Parlamentul European se va pronunţa la finalul acestei luni asupra directivei privind lucrătorii detaşaţi

Economica.net
11 10. 2017
ghj_03857200

Necesitatea introducerii unor reguli mai dure cu privire la lucrătorii detaşaţi se află în centrul unei dispute în interiorul Uniunii Europene, unele state, precum Franţa, acuzând ţările membre din estul Europei că fac din detaşarea lucrătorilor un instrument de dumping social, în timp ce statele est-europene le acuză pe cele occidentale de protecţionism.

”Această revizuire este indispensabilă, există o urgenţă absolută”, a spus Morin-Chartier, reprezentantă a partidului francez Republicanii, susţinând că este pe cale să ‘construiască o majoritate’ în interiorul co-legislativului european pe acest subiect.

Acest proiect de reformă, propus de către Comisia Europeană în martie 2016, vizează revizuirea condiţiilor de detaşare a lucrătorilor. Datând din 1996, cu opt ani înaintea extinderii masive către est a Uniunii Europene, regulile europene actuale sunt considerate desuete.

Comisia pentru ocuparea forţei de muncă a PE urmează să îşi prezinte poziţia pe 16 octombrie, iar membrii Parlamentului European se vor pronunţa în sesiunea plenară de la Strasbourg din 23 – 26 octombrie.

La rândul lor, ţările membre (Consiliul UE) îşi vor decide poziţia pe 23 octombrie, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai muncii, găzduită de Luxemburg.

Următoarea etapă va fi reprezentată de negocierile asupra unui text final în aşa-numitul ‘trilog’ – Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană.

”Unul dintre punctele cele mai importante ale revizuirii directivei este ca noi să ne punem de acord asupra noţiunii de remuneraţie”, a subliniat co-raportoarea Elisabeth Morin-Chartier.

Lucrătorul detaşat ar urma să primească nu numai salariul minim din ţara în care este trimis, ci şi toate primele prevăzute pentru munca sa în ţară (precum al 13-lea salariu, prime de risc etc.).