Parlamentul European vrea ca suspendarea permisului de conducere într-un stat membru al Uniunii să aibă efecte pe întreg teritoriul UE

Parlamentul European a votat o directivă care prevede că pierderea dreptului de a conduce într-un stat membru al UE este valabilă în întreaga Uniune.
Robert Stan - mar, 06 feb. 2024, 20:54
Parlamentul European vrea ca suspendarea permisului de conducere într-un stat membru al Uniunii să aibă efecte pe întreg teritoriul UE

Conform unui document postat pe site-ul Parlamentului European, infracțiunile rutiere grave, cum ar fi viteza excesivă sau conducerea sub influența băuturilor alcoolice, vor duce la interzicerea dreptului de a conduce în întreaga UE.

În prezent, în cazul în care un șofer își pierde permisul de conducere în urma unei infracțiuni rutiere săvârșite în altă țară din UE decât cea care i-a eliberat permisul, în cele mai multe cazuri sancțiunea se aplică numai în țara în care a fost comisă infracțiunea și nu implică restricții în restul UE. Parlamentarii europeni vor ca decizia de suspendare a dreptului de a conduce să fie generalizată la nivelul întregii UE.

În acest context, pentru a se asigura că suspendarea, restricția sau retragerea permisului de conducere al unui nerezident se aplică în toate țările UE noile norme vor impune ca această decizie să fie transmisă țării UE care a eliberat permisul de conducere.

Deputații europeni propun și adăugarea conducerii fără permis valabil la lista infracțiunilor grave de circulație, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului sau accidentul mortal de circulație. Oricare dintre aceste infracțiuni va declanșa schimbul de informații privind decăderea din dreptul de a conduce. Conducerea unui vehicul cu mai mult de 50 km/h peste limita de viteză este, de asemenea, una dintre infracțiunile rutiere grave care ar putea duce la interzicerea dreptului de a conduce. Totodată, deputații au stabilit o limită de viteză mai mică pentru zonele rezidențiale, ceea ce înseamnă că depășirea cu 30 km/h a limitei de viteză pe aceste drumuri ar putea duce la pierderea sau suspendarea permisului de a conduce.

Parlamentul European propune să se stabilească un termen de zece zile lucrătoare pentru ca țările UE să se informeze reciproc cu privire la deciziile privind decăderea din dreptul de a conduce și un alt termen de 15 zile lucrătoare pentru a decide dacă o decădere din dreptul de a conduce se va aplica în întreaga UE. Șoferul în cauză ar trebui să fie informat despre o decizie finală în termen de șapte zile lucrătoare d ela luarea acesteia.

„Sunt convins că această directivă nu numai că va ajuta la reducerea accidentelor rutiere, dar va contribui, de asemenea, la o mai bună conștientizare în rândul cetățenilor cu privire la o conducere mai responsabilă și la dorința de a respecta regulile și a accepta consecințele încălcării lor, indiferent unde în UE se deplasează”, a declarat bulgarul Petar Vitanov, raportorul al Parlamentului European.

Și europarlamentarul român Corina Crețu a menționat că a „votat Directiva privind decăderea din dreptul de a conduce – care are un singur scop: reducerea tragediilor și a pierderii de vieți omenești pe drumurile publice”.

„Îmbunătățirea siguranței rutiere este un obiectiv principal al politicii de transport la nivel european, scopul principal fiind reducerea deceselor, accidentelor și tragediilor. Tendințele arată că numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în 2022 a crescut cu 3% față de anul precedent, iar clasamentul general al ratelor de deces din cauze rutiere nu s-a schimbat semnificativ, România raportând cele mai ridicate rate de decese în 2022 – 86 per milion. Prin această Directivă se stabilește un sistem de cooperare și transfer de informații între statul membru în care a fost săvârșită o încălcare și statul membru care a eliberat permisul de conducere. Se stabilesc proceduri și obligații concrete pentru cele două țări implicate. Practic, în situația în care un șofer dintr-un alt stat membru săvârșește o contravenție gravă pe teritoriul României, autoritățile române vor putea să-i aplice sancțiuni privitoare la dreptul de a conduce”, a explicat Corina Crețu.

Conform acesteia, „printre încălcările prevăzute de directivă se numără: viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului, conducerea sub influența stupefiantelor și cauzarea decesului sau a vătămării corporale grave a unei persoane, ca urmare a oricărei încălcări a normelor de circulație. (…) Directiva va pune capăt situației în care un șofer care a săvârșit o încălcare într-un Stat Membru UE și i s-a suspendat permisul de conducere, să poată conduce în continuare în toate celelalte State Membre. Această Directivă reprezintă un pas înainte în atingerea obiectivului UE de a reduce cu 50% decesele cauzate de accidente rutiere până în 2030”.

Conform oficialilor Parlamentului European, proiectul de norme privind efectul la nivelul Uniunii Europene al anumitor decăderi de drepturi de conducere a fost adoptat cu 372 de voturi pentru, 220 de voturi împotrivă și 43 de abțineri. Parlamentul a încheiat acum prima lectură și, întrucât Consiliul nu și-a menționat încă poziția, noul Parlament care va fi ales în iunie 2024 va continua activitatea privind această lege.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...