Parlamentul scoţian decide miercuri soarta referendumului cu privire la independenţă

Parlamentul regional scoţian urmează să adopte miercuri o moţiune prin care să o autorizeze pe şefa guvernului scoţian Nicola Sturgeon de a cere organizarea unui referendum privind independenţa Scoţiei faţă de guvernul britanic, într-un demers ce intervine cu o săptămâna înainte de declanşarea Brexit, relatează AFP.
Economica.net - mie, 22 mart. 2017, 07:17
Parlamentul scoţian decide miercuri soarta referendumului cu privire la independenţă

În faţa deputaţilor reuniţi marţi, Sturgeon a denunţat faptul că Scoţia trebuie să ‘părăsească UE împotriva voinţei sale’ şi a revendicat ‘un mandat democratic de necontestat’ pentru organizarea acestei consultări.

Parlamentul scoţian urmează să aprobe, fără probleme, acest text în cursul votului programat pentru miercuri după-amiază, în contextul în care Partidul Naţional Scoţian (SNP) dispune de o majoritate cu sprijinul ecologiştilor.

Nicola Sturgeon, lidera SNP, a anunţat la 13 martie că va organiza un nou referendum privind independenţa la sfârşitul anului 2018 sau începutul anului 2019, argumentând că ieşirea Regatului Unit din UE şi, în special, de pe piaţa unică se face împotriva voinţei Scoţiei şi ar putea conduce la eliminarea a ‘zeci de mii de locuri de muncă’.

În timpul unei prime consultări în septembrie 2014, scoţienii s-au pronunţat în procent de 55% împotriva independenţei. Dar şefa SNP declară că situaţia s-a schimbat şi că 62% dintre scoţieni au votat pentru menţinerea în UE la 23 iunie referendum, în timp ce 52% dintre britanici au votat împotrivă.

‘Toate eforturile noastre de compromis au fost respinse’, a afirmat ea marţi, invocând în special cererea sa de a se transfera mai multă putere parlamentului regional scoţian şi aceea de a rămâne pe piaţa unică.

Premierul conservator Theresa May a răspuns săptămâna trecută că ‘nu este momentul potrivit’ de a organiza această consultare, în condiţiile în care Regatul Unit se va adânci în următorii doi ani în dificile negocieri de separare de UE.

Luni, Londra a anunţat că va declanşa Brexit la 29 martie.

În plus faţă de aprobarea parlamentului scoţian, cererea cu privire la referendum mai trebuie să primească acordul guvernului britanic, abia apoi va fi supusă votului în parlamentul din Westminster.

‘Aceasta decizie importanta nu ar trebui să fie luată de mine sau de premier (Theresa May). Ea trebuie să fie cea a poporului scoţian’, a scris Nicola Sturgeon săptămâna trecută pe contul său de Twitter.

Dacă reuşeşte să câştige un nou referendum, Sturgeon ar mai trebui să-i convingă şi pe scoţieni de oportunitatea acestuia. Potrivit unui sondaj publicat duminică, doar 44% dintre ei sunt favorabili astăzi independenţei, în timp ce 51% dintre scoţieni sunt împotriva unui referendum în viitorul apropiat.

Problema este şi dacă Edinburgh are mijloacele pentru susţinerea independenţei, în condiţiile în care starea de sănătate a economiei scoţiene s-a deteriorat odată cu scăderea preţului petrolului din 2014 încoace.

Potrivit fostului premier scoţian şi ex-lider al SNP, Alex Salmond, Scoţia este a ’15-a naţiune cea mai prosperă din lume în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor’. ‘A spune că noi nu am avea mijloace pentru a fi independenţi este fundamental stupid’, a spus el, potrivit AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a zahărului s-a topit lângă Ucraina. Luate împreună, fabricile au rulat sub 1 miliard de lei,20% mai puțin decât anul trecut
Industria românească a zahărului s-a topit lângă Ucraina. Luate împreună, fabricile au rulat sub 1 miliard de lei,20% ...
În industria zahărului, care a rămas în doar doi procesatori locali, s-au rulat anul trecut sub 1 miliard de lei după ce austriecii de la Agrana, lider de piață cu o fabrică în Roman, și-a......
Mai putem scăpa de retrogradere? Intrarea României în „junk” ar aduce deprecierea masivă a leului și creșterea fără precedent a dobânzilor
Mai putem scăpa de retrogradere? Intrarea României în „junk” ar aduce deprecierea masivă a leului și creșterea ...
Președintele CFA România, Adrian Codirlașu, și reprezentanții asociațiiei, susțin că, în cazul în care în luna ...
Premieră în România, țara cu un accident la minut. Ce este Safe Roads project, lansat de Hellas Direct, noua vedetă din RCA: Un demers care aduce asigurările în viața de zi cu zi
Premieră în România, țara cu un accident la minut. Ce este Safe Roads project, lansat de Hellas Direct, noua vedetă ...
România este țara cu cele mai multe accidente rutiere din Europa, aproape unul la fiecare minut. Anual, 1.600 de oameni ...
Va deschide gigantul vântului Vestas fabrici și în România, așa cum a făcut în Polonia? “Polonia  e o piață de 5 ori mai mare, totul depinde de comenzi, sperăm să ajungem și noi acolo”
Va deschide gigantul vântului Vestas fabrici și în România, așa cum a făcut în Polonia? “Polonia  e o piață de ...
Odată cu acest nou val al regenerabilelor, danezii de la Vestas reîncep să câștige contracte pentru livrarea de noi ...