Parlamentul se pronunţă asupra înfiinţării comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, marţi, în şedinţă comună pentru a aproba înfiinţarea comisiei de anchetă privind eventuala implicare fără drept a unor instituţii sau persoane în desfăşurarea procesului electoral la alegerile prezidenţiale din 2009.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 07:33
Parlamentul se pronunţă asupra înfiinţării comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Şedinţa plenului reunit este programată să înceapă la ora 12.

Primul punct pe ordinea de zi a şedinţei este prezentarea de către preşedintele Klaus Iohannis a unui mesaj cu prilejul sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenţei de Stat a României, precum şi cu ocazia Zilei Europei.

Ulterior, deputaţii şi senatorii vor trebui să se pronunţe asupra proiectului de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

„Mâine va fi adoptată (comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 – n.r.). Mâine, după intervenţia preşedintelui în plenul reunit, va fi un plen reunit în care se va hotărî înfiinţarea comisiei, componenţa, obiectivele şi modificări la Regulamentul comun”, a afirmat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă va conduce această comisie, Liviu Dragnea a spus că, cel mai probabil, nu. „Nu ştiu, nu cred. Nu ma fost niciodată hotărât, numai din presă aflam că o să conduc eu comisia”, a răspuns preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a anunţat, în data de 12 aprilie, la Antena 3, că intenţionează să preia conducerea comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea unor instituţii în desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2009, urmând să verifice dacă preşedintele Camerei Deputaţilor poate prelua preşedinţia unei comisii de anchetă.

„Am vorbit cu colegii mei să verifice dacă eu, ca preşedinte al Camerei, pot fi preşedinte al acestei comisii de anchetă”, a declarat liderul PSD.

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat miercuri, la Parlament, că Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat, astfel încât persoanele care sunt invitate la audieri în cadrul comisiilor de anchetă să fie obligate să dea curs invitaţiei, în caz contrar existând posibilitatea ca acestea să fie acuzate de ascunderea unor date necesare pentru aflarea adevărului.

Modificarea a provocat nemulţumirea liberalilor care au afirmat că modificarea adusă Regulamentului este neconstituţională. „Analizăm să contestăm la Curtea Constituţională propunerea de modificare la Regulament pe care PSD a făcut-o astfel încât să poată cu orice chip să audieze persoanele pe care ei le vor, chiar dacă Constituţia interzice. CCR s-a pronunţat pe acest subiect şi există o întreagă jurisprudenţă în domeniu”, a afirmat, miercurea trecută, Raluca Turcan, preşedintele PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Meta concediază peste 3.000 de angajaţi cu „performanţe scăzute”. Compania-mamă a Facebook, Whatsapp şi Instagram anunţă că va face angajări pentru posturile rămase vacante
Meta concediază peste 3.000 de angajaţi cu „performanţe scăzute”. Compania-mamă a Facebook, Whatsapp şi ...
Meta Platforms Inc, firma-mamă a WhatsApp, Facebook şi Instagram, va renunţa la aproximativ 5% dintre angajaţii săi cu performanţe scăzute şi intenţionează să facă noi angajări pentru......
TikTok își va închide, duminică, aplicația pentru utilizatorii din SUA
TikTok își va închide, duminică, aplicația pentru utilizatorii din SUA
TikTok intenționează să-și închidă aplicația pentru utilizatorii din SUA duminică, când ar putea intra în vigoare ...
O machetă a unei case va fi lansată în spațiu și apoi plasată pe Lună, dacă totul decurge conform planurilor
O machetă a unei case va fi lansată în spațiu și apoi plasată pe Lună, dacă totul decurge conform planurilor
O machetă de mici dimensiuni a unei case de culoare roșie, va fi lansată în spațiu săptămâna aceasta și, dacă totul ...
Livrările Boeing din 2024, sub jumătate față de cele ale Airbus
Livrările Boeing din 2024, sub jumătate față de cele ale Airbus
Livrările de noi avioane Boeing și-au revenit în luna decembrie 2024, după o serie de greve de amploare care au încetinit ...