Parlamentul Ucrainei cere Rusiei să-şi retragă trupele, iar ţărilor garante să-i apere integritatea
S-au abţinut de la vot mai mulţi deputaţi comunişti, iar din grupul Partidului Regiunilor au votat doar 23 de parlamentari.
În documentul votat de parlamentul de la Kiev se menţionează că Marea Britanie şi SUA şi-au îndeplinit obligaţiile care le revin în calitate de semnatare ale Memorandumului de la Budapesta din 1994 în ceea ce priveşte oferirea de garanţii de securitate Ucrainei şi au luat toate măsurile posibile diplomatice, politice, economice şi militare pentru încetarea imediată a agresiunii şi pentru păstrarea independenţei şi suveranităţii în frontierele existente ale Ucrainei.
Parlamentul Ucrainei mai cere Rusiei să-şi retragă imediat trupele de pe teritoriul ucrainean, să pună capăt agresiunii împotriva statului ucrainean şi să asigure integritatea teritorială şi independenţa acestuia.
Preşedintele interimar Oleksandr Turcinov a declarat marţi, în sesiunea parlamentului de la Kiev, că Ucraina se va adresa ţărilor semnatare ale Memorandumului de la Budapesta după ajutor militar şi tehnic, potrivit agenţiei de presă ITAR-TASS.
‘Am plasat forţele militare în stare de luptă, am efectuat exerciţii şi am văzut clar în ce stare sunt forţele noastre armate. Începem să restabilim armata’, a declarat Turcinov, preşedintele Radei Supreme.
Memorandumul de la Budapesta este un tratat internaţional semnat la 5 decembrie 1994, prin care Ucraina a renunţat la armele nucleare, moştenite de la fosta URSS, în schimbul unor garanţii de securitate şi privind respectarea independenţei sale. Conform prevederilor documentului, ţările semnatare s-au obligat să respecte independenţa Ucrainei şi suveranitatea în interiorul frontierelor sale, să protejeze Ucraina de agresiuni exterioare şi să nu efectueze vreo agresiune faţă de Ucraina, să nu exercite presiuni economice asupra Ucrainei în scopul de a-i influenţa politica şi să nu folosească arme nucleare împotriva Ucrainei.