Parlamentul urmează să numească marţi noul şef al ANCOM: Adrian Diţă, director de afaceri publice la Telekom România

Plenul reunit al Parlamentului urmează să îl voteze, în şedinţa de marţi, pe noul preşedinte al ANCOM, funcţie pentru care este propus Adrian Diţă, a anunţat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite. Adrian Diţă director de afaceri publice la Telekom Romania şi a mai lucrat la International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci, precum şi la Vodafone România.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 08:45
Parlamentul urmează să numească marţi noul şef al ANCOM: Adrian Diţă, director de afaceri publice la Telekom România

Adrian Diţă ocupă, din noiembrie 2015 până în prezent, funcţia de director de afaceri publice în cadrul Telekom România. Totodată, din martie 2011 până în prezent, are şi funcţia de director în cadrul Romconnection Consulting, potrivit contului de LinkedIn. În perioada 2010-2011, a fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcţia de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România.

În 2004, el a obţinut o diplomă în domeniul securităţii naţionale în cadrul Colegiului Naţional de Apărare..

În urmă cu zece ani, Adrian Diţă se căsătorea cu Anca Alexandrescu, consilier de comunicare al premierului Adrian Năstase. Adrian Diţă şi Anca Alexandrescu au împreună o fată şi un băiat, gemeni. Cei doi au divorţat în urmă cu câţiva ani.

În urmă cu două săptămâni a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă care modifică legea de funcţionare a Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM, respectiv numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face la propunerea Guvernului, aşa cum era şi înainte de modificare, dar cu aprobarea plenului Camerelor reunite. Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 3 mai, că „speţa ANCOM seamănă izbitor cu speţa ordonanţei 13”, el subliniind că problema nu este de legalitate, ci de oportunitate şi că Guvernul încă nu a înţeles care este rolul său în arhitectura constituţională. Preşedintele a precizat că Guvernul are o putere foarte mare şi „poate să facă aproape orice, dar asta nu înseamnă că trebuie să facă orice”, ci trebuie să guverneze, să ia decizii care sunt bune pentru dezvoltarea României, pentru apărarea ţării, pentru întărirea şi stabilizarea dezvoltării.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Producătorul de confecţii Habitex, prezent prin trei firme în România, a disponibilizat majoritatea angajaţilor, peste 200 de oameni
EXCLUSIV Producătorul de confecţii Habitex, prezent prin trei firme în România, a disponibilizat majoritatea angajaţilor, ...
Producătorul de confecţii belgian Habitex, prezent în ţara noastră prin trei firme, a disponibilizat majoritatea angajaţilor din România, motivul principal invocat fiind scăderea......
Update: CCR a publica motivarea deciziei în cazul respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale
Update: CCR a publica motivarea deciziei în cazul respingerii candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale
Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson: Mesajul meu la Consiliul JAI va fi că România şi Bulgaria trebuie să adere la spaţiul Schengen cu frontierele terestre până la sfârşitul anului
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson: Mesajul meu la Consiliul JAI va fi că România şi Bulgaria trebuie ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat luni la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, ...
Compania Alsin livrează faza I a primului proiect rezidențial cu încălzire gratuită din România și investește peste 20 de milioane de euro în faza a doua
Compania Alsin livrează faza I a primului proiect rezidențial cu încălzire gratuită din România și investește peste ...
Compania de dezvoltare imobiliară Alsin Management, deținută de omul de afaceri Andrei Lișinschi, a finalizat prima fază ...