Partenera lui Hollande a ajuns la spital după dezvăluirile despre relaţia ei cu preşedintele Franţei

Economica.net
12 01. 2014
iubita_hollande_valerie_trierweiler3__z_36221400

Potrivit ziarului Le Parisien, Valérie Trierweiler era foarte abătută şi marcată după dezvăluirile despre relaţia pe care preşedintele François Hollande ar avea-o cu actriţa Julie Gayet. Prima Doamnă a Franţei a fost internată într-un spital din Paris de joi seara.

Biroul lui Valérie Trierweiler a confirmat că aceasta a fost internată „vineri”, după dezvăluirile revistei Closer, „pentru odihnă şi efectuarea unor analize medicale”.

Valérie Trierweiler, în vârstă de 48 de ani, ar urma să fie externată luni.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, este supus presiunilor pentru clarificarea situaţiei personale, după dezvăluirile privind relaţia cu actriţa Julie Gayet, şeful statului urmând să facă marţi un anunţ important. Hollande este supus unor presiuni intense pentru clarificarea situaţiei personale, în contextul în care revista Closer a dezvăluit că ar avea o relaţie secretă cu actriţa Julie Gayet, în timp ce nu a fost făcut un anunţ oficial despre statutul relaţiei cu actuala parteneră, Valérie Trierweiler, care locuieşte în continuare la Palatul Elysee şi îl va însoţi pe preşedinte în vizita oficială la Washington.

Potrivit BBC, o conferinţă de presă majoră care urma să fie o platformă pentru lansarea programului economic pe anul 2014, programată marţi, ar urma să devină o ocazie prin care preşedintele Hollande va fi forţat să facă un anunţ oficial despre viaţa sa personală.

Jurnalista Valérie Trierweiler, partenera declarată a lui François Hollande, a păstrat tăcerea după dezvăluirile privind o relaţie amoroasă pe care preşedintele Franţei ar avea-o cu actriţa Julie Gayet.

Georges Fenech, un parlamentar din cadrul partidului de opoziţie Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de dreapta), a cerut demisia preşedintelui Francois Hollande, argumentând că există riscul „distrugerii valorilor naţiunii”, după dezvăluirile privind relaţia amoroasă a şefului statului francez.

„Trebuie să se pună problema demisiei lui François Hollande înainte ca valorile care au fondat o naţiune să fie distruse definitiv”, a scris Georges Fenech, deputat UMP de Rhône, pe propriul blog.

Într-o reacţie la dezvăluirile revistei Closer despre o relaţie amoroasă a preşedintelui François Hollande cu actriţa Julie Gayet, parlamentarul a ridicat semne de întrebare în legătură cu cheltuirea fondurilor publice de către preşedintele socialist, criticat oricum pentru gestionarea crizei economice care afectează Franţa şi pentru o serie de măsuri controversate, inclusiv permiterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

„Cum să nu fim preocupaţi de prejudicii intolerabile aduse imaginii Franţei când şeful statului, care nu este un cetăţean ca ceilalţi, nu ezită să întreţină în faţa întregii lumi o relaţie nelegitimă la Elysée, fiind surprins pe scuter mergând la întâlniri galante, însoţit de agenţi de securitate remuneraţi din fonduri publice”, a scris deputatul UMP, conform site-ului postului Europe1. Georges Fenech este primul politician care cere demisia preşedintelui Hollande. Liderul Frontului Popular, Marine Le Pen, şi Harlem Désir, secretarul general al Partidului Socialist, au exprimat susţinere pentru respectarea vieţii private a preşedintelui.

Revista Closer a dezvăluit că François Hollande, în vârstă de 59 de ani, are o relaţie amoroasă cu actriţa Julie Gayet, în vârstă de 41 de ani. Preşedintele Francois Hollande a sugerat că ar putea da în judecată publicaţia pentru încălcarea vieţii private, dar nu a negat informaţiile despre relaţia cu Julie Gayet.