Parteneriat Renault-Dongfeng Motor. Francezii vor începe în următorii 3 ani producţia de maşini în China

Grupul francez Renault, care deţine Dacia, va construi o fabrică în China în parteneriat cu grupul Dongfeng Motor, vizând să comercializeze în anul 2016 pe piaţa chineză primele autoturisme de producţie locală, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 19:29
Parteneriat Renault-Dongfeng Motor. Francezii vor începe în următorii 3 ani producţia de maşini în China

Cele două companii vor colabora cu partenerul de alianţă al Renault, compania japoneză Nissan, care produce deja automobile în China în parteneriat cu Dongfeng, în cadrul unui „triunghi de aur” generator de sinergii în zona costurilor şi investiţiilor în tehnologie, a declarat Carlos Ghosn, directorul general al Renault şi Nissan.

Renault şi Dongfeng au semnat luni în Wuhan, China, un acord de parteneriat care presupune investiţii de 7,76 miliarde yuani (929 milioane euro).

Până în 2016, când vizează comercializarea primului autoturism Renault de producţie locală pe piaţa chineză, grupul francez va fi rămas cu aproximativ 10 ani în urma rivalilor Volkswagen, General Motors şi Toyota, care au dezvoltat deja linii de producţie pe cea mai mare piaţă auto din lume, notează Bloomberg.

Cu o cotă de piaţă de numai 3,1%, producătorii francezi de automobile au cea mai slabă prezenţă în China, fiind devansaţi de producătorii locali, dar şi de rivalii din Germania, SUA, Japonia şi Coreea de Sud, potrivit Asociaţiei Producătorilor de Automobile din China.

Producţia de automobile în China va ajuta Renault să scape de acciza de 25% pe importul de automobile, astfel că preţurile practicate de companie vor deveni mai competitive.

Decizia grupului francez de a începe asamblarea de autoturisme în China face parte din strategia de reducere a dependenţei de Europa, unde generează aproximativ jumătate din vânzări, iar piaţa auto este la minimul ultimilor 20 de ani.

Preşedintele Dongfeng Motor, Xu Ping, a declarat luni că parteneriatul cu Renault poate deveni un jucător competitiv prin valorificarea experienţei acumulate de Nissan, de la dealer şi marketing la tehnologie.

Compania mixtă Renault-Dongfeng are în prezent licenţă numai pentru SUV-uri, însă vizează, cu timpul, să producă întreaga gamă de autovehicule pentru pasageri.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm salarizarea de activitatea spitalului
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm ...
Premierul Ilie Bolojan a susţinut vineri că salarizarea personalului medical este nevoie să fie legată de activitatea spitalelor, subliniind că nu se mai poate continua cu risipa din domeniul......
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, pe care le consideră pași esențiali pentru eficientizarea administrației
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, ...
La scurt timp după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile fiscal-bugetare ...
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Bolojan, răspuns la întrebarea dacă renunță la o parte din salariu: În general, nu fac gesturi populiste
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, în contextul în care unul dintre miniştri a anunţat că renunţă la 20% din ...
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Producția de furaje a Agroland a crescut cu 50% în trimestrul II din 2025, iar producția de ouă de consum cu 17%
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, ...