Parteneriat româno-turc pentru construcţia spitalului regional Constanţa

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a continuat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Istanbul, discuţiile cu omologul turc, Fahrettin Koca, pentru demararea parteneriatului public-privat ce vizează construcţia spitalului regional Constanţa.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 15:36
Parteneriat româno-turc pentru construcţia spitalului regional Constanţa

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, vizita de lucru a ministrului Pintea în Turcia a avut loc ca urmare a discuţiilor demarate pe 15 octombrie, când a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul sănătăţii şi al ştiinţelor medicale, document care promovează încurajarea reciprocă a investiţiilor în sectorul sanitar.

„Mişcăm lucrurile în ceea ce priveşte construcţia spitalelor regionale aşa cum ne-am asumat în programul de guvernare. Anul acesta am avansat mult procedurile de pregătire a proiectele spitalelor regionale Cluj, Craiova, Iaşi. Pentru aceste unităţi, încă din anul 2017, Ministerul Sănătăţii beneficiază de asistenţă tehnică de la BEI pentru elaborarea documentaţiei pentru studiile de fezabilitate, depunerea Aplicaţiilor de finanţare şi lansarea procedurilor de licitaţie pentru finalizarea investiţiilor. Pentru construirea viitorului spital regional Constanţa, am început la mijlocul lunii discuţiile pentru încheierea unui parteneriat public-privat cu Turcia. Spitalul se va construi după modelul unuia din marile unităţi sanitare din Turcia. Va fi un spital cu o capacitate de până la 1.000 de paturi, care va cuprinde toate specialităţile medicale”, a declarat ministrul Sorina Pintea, citată în comunicat.

De asemenea, Pintea l-a informat pe ministrul turc că, în conformitate cu Acordul de întelegere semnat acum 2 săptămâni la Ankara, Ministerul Sănătăţii din România a desemnat reprezentanţii care vor face parte din grupul de lucru mixt, urmând ca nominalizările să fie trimise părţii turce în cel mai scurt timp.

La rândul său, ministrul turc Fahrettin Koca a reafirmat interesul Turciei privind finalizarea în termen de 2 luni a unei înţelegeri privind demararea unui parteneriat public – privat.

„Pacientul român se află în centrul politicilor promovate de Ministerul Sănătăţii. Dorim ca viitoarea noastră colaborare să vizeze în special pacienţii români cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, care vor beneficia de tratament în Turcia pentru anumite patologii”, a mai spus Sorina Pintea, conform aceleiaşi surse.

Te-ar mai putea interesa și
Piedone a închis magazinul METRO Militari
Piedone a închis magazinul METRO Militari
Protecția Consumatorilor Sector 6 a constatat mai multor nereguli la magazinul METRO Militari, inclusiv faptul că prețul de la raft era diferit față de cel de la casa de marcat, a dat amenzi și......
Romanian Business Leaders îi cere președintelui Nicușor Dan menținerea cotei unice și un stat mai suplu și mai eficient
Romanian Business Leaders îi cere președintelui Nicușor Dan menținerea cotei unice și un stat mai suplu și mai eficient
Reducerea cheltuielilor din sectorul public şi reducerea risipei, prioritizarea investiţiilor cu impact real pe criterii ...
Donald Trump respinge oferta Paramount de a închide un litigiu în urma difuzării în campania electorală a unui interviu triunchiat cu Kamala Harris
Donald Trump respinge oferta Paramount de a închide un litigiu în urma difuzării în campania electorală a unui interviu ...
Preşedintele american Donald Trump a respins o ofertă prin care compania media Paramount Global i-a propus să-i plătească ...
Bento vizează pentru acest an venituri în creștere cu 12% și un profit net de 18,2 milioane de lei
Bento vizează pentru acest an venituri în creștere cu 12% și un profit net de 18,2 milioane de lei
2B Intelligent Soft S.A. (Bento, BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea ...