Investiția va fi finanțată printr-un proiect susținut de Fundația Pro Economica Alapítvány și va crea aproximativ 50 de noi locuri de muncă.
De la un bob de vară la un hotel de 4 stele în zona pârtiei Skigyimes din Lunca de Sus
Localitatea Lunca de Sus a devenit relevantă pentru turismul românesc grație pârtiei de bob de vară construită aici în urmă cu 3 ani, a cărei realizare a costat 1,5 milioane de euro. Astăzi, bobul este funcțional și vara și iarna, iar pentru sezonul de iarnă au fost inaugurate și două piste de schi pentru începători: o pârtie de 700 de metri ușoară și o alta de 800 de metri, cu dificultate medie Pârtiile sunt așezate pe o înălțime de 1060 de metri, diferenţa de nivel fiind de 160 de metri.
Întrucât zeci de mii de turiști trec anual pe la Skigyimes, în cadrul complexului au fost dezvoltate pe rând, de-a lungul timpului, o pensiune cu restaurant, un bar, o cabană cu terasă panoramică și o parcare cu peste 200 de locuri, ce devine adesea ușor neîncăpătoare datorită numărului tot mai mare turiști.
Noul hotel ce va beneficia de sprijinul financiar al Fundației Pro Economica va avea 31 de camere, un centru wellness cu o capacitate de circa 150 de persoane, de care se vor putea bucura toți turiștii dornici de o astfel de relaxare, nu doar cei cazați în complex. Proiectul este preconizat a fi finalizat peste 2 ani.
11 hoteluri de 4 și 5 stele și facilități turistice suplimentare urmează să fie construite în județele Mureș, Harghita și Covasna în următorii ani printr-o finanțare susținută de Fundația Pro Economica Alapítvány. Aproape 500 de locuri noi de muncă vor fi create, iar capacitatea de cazare din regiune va fi suplimentata cu circa 700 de camere.
“Lucrările au început la scurt timp după alegerea proiectelor ce urmează a fi finanțate, iar lucrurile evoluează într-un ritm susținut, ceea ce ne bucură și ne dă încredere că totul se va desfășura conform planificării inițiale, atât nouă, cât și partenerilor strategici din regiune. În condițiile în care restricțiile impuse de pandemie încă își pun amprenta asupra multor afaceri din zonă, scopul nostru este să susținem turismul regional și, implicit, antreprenorii, să oferim un sprijin comunităților locale creându-le un climat economic prielnic dezvoltării prin păstrarea tradițiilor și valorilor care îi reprezintă”, a declarat Monika Kozma, director executiv Fundația Pro Economica.
Despre Fundația Pro Economica Alapítvány
Fundația Pro Economica Alapítvány este o organizație care are ca obiectiv principal îmbunătăţirea nivelului de trai al familiilor din România, dezvoltarea condiţiilor de viaţă economică, socială, culturală şi religioasă, bazată pe cercetări ştiinţifice şi tehnice. Scopul programelor demarate de către Fundație este de a crea un climat economic prielnic dezvoltării afacerilor loacale, prin păstrarea tradițiilor și valorilor din regiune.