Pârtia de schi de la Slănic Moldova, deschisă de autorităţi cu o întârzire de trei săptămâni, doar cu zăpadă artificială
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bacău au anunţat deschiderea oficială, în cursul acestei săptămâni, a pârtiei Nemira, din staţiunea Slănic Moldova, cu o întârziere de mai bine de o lună pentru actualul sezon rece din cauza lipsei zăpezii. Autorităţile au fost nevoite să folosească cele trei tunuri de zăpadă artificială, iar în acest moment pârtia de aproximativ 1.414 metri este acoperită cu un strat de zăpadă de până la 30 de centimetri.
”În sfârşit, după trei săptămâni de chin, am reuşit să dăm drumul la pârtie. Este destul de târziu pentru noi pentru că am pierdut o parte dintre clienţii care ar fi trebuit să vină pe perioada sărbătorilor. Însă, este bine, totuşi, şi acum pentru că avem turiştii din Republica Moldova, care vor veni cu siguranţă în acest week-end pentru a petrece sărbătorile pe rit vechi”, a declarat, joi, pentru News.ro, directorul Serviciului Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, Romil Botezatu.
Programul de funcţionare al Pârtiei Nemira, prevăzută cu instalaţie de telescaun şi nocturnă, este între orele 10.00 – 16.00, pentru turişti, şi 10.00 – 18.00, pentru schiori. În week-end, pârtia este deschisă cu două ore mai mult doar pentru schiori.
Pârtia are camere de suraveghere astfel încât turiştii pot urmări în timp real, pe site-urile de specialitate, starea pistei de schi.