Participarea industriei nucleare româneşti la finalizarea proiectului Unităţilor 3 şi 4, evaluată la circa 1-1,6 miliarde euro

Economica.net
19 09. 2018
cernavoda_84857600

De asemenea, studiul privind Capabilitatea Industriei Nucleare Româneşti de a participa la Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă estimează că industria locală poate asigura un număr maxim de 19.000 locuri de muncă dedicate finalizării Proiectului Unităţilor 3 şi 4 astfel: 11.000 existente la care se pot adăuga 8.000 locuri de muncă care se pot crea în condiţiile primirii de comenzi, potrivit unui comunicat al ROMATOM, remis miercuri AGERPRES.

„Reamintim faptul că în conformitate cu Strategia pentru continuarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, aprobată de către Guvernul României, se are în vedere promovarea industriei nucleare româneşti cu un volum indicativ de 30%, dar nu mai puţin de 20% din valoarea lucrărilor, procurărilor de echipamente, materiale şi ingineriei. Menţinerea şi dezvoltarea unei industrii orizontale puternice, preocupare pe care o au şi alte State Membre ale Uniunii Europene, reprezintă o garanţie de securitate naţională şi de reconectare a unei părţi importante a industriei naţionale la domeniul de vârf al producţiei de echipamente şi livrării de servicii destinate centralelor nuclearoelectrice, ceea ce va conduce la ridicarea şi consolidarea nivelului tehnic al industriei româneşti, contribuind totodată la creşterea competitivităţii pe pieţele externe”, se spune în comunicat.

În plus, ROMATOM consideră că realizarea Proiectului Unităţilor 3 şi 4 va conduce la o revigorare a investiţiilor directe în firmele româneşti interesate să participe la finalizarea acestuia, pentru modernizarea şi/sau înnoirea echipamentelor de producţie, inclusiv angajarea şi formarea de noi specialişti în domeniul energeticii nucleare şi fabricaţiei de echipamente.

Studiul privind Capabilitatea Industriei Nucleare Româneşti de a participa la Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, aflat la cea de-a treia ediţie, a fost realizat în perioada aprilie – august 2018 pe un număr de 42 de societăţi, cu o cifră totală de afaceri de 2,73 miliarde lei (circa 590 milioane de euro) şi un număr de aproximativ 11.000 angajaţi. Astfel, la studiu au participat 11 societăţi specializate în furnizarea de servicii de project management, inginerie, proiectare, cercetare, consultanţă, 21 de societăţi specializate în fabricaţia de echipamente şi componente, precum şi alte activităţi, 10 societăţi specializate în activităţi de construcţii-montaj, punere în funcţiune şi alte activităţi aferente acestora.

ROMATOM s-a constituit la data de 10 ianuarie 2001, când 14 companii, cu capital privat sau de stat, precum şi două asociaţii non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Roman. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri.

Asociaţia are drept scop promovarea utilizării în scopuri paşnice a energiei nucleare în Romania şi susţinerea programului nuclear naţional, precum şi coordonarea tuturor activităţilor asumate prin aderarea şi participarea Asociaţiei la FORATOM – Forumul Atomic European. Totodată, ROMATOM militează pentru protecţia şi promovarea intereselor membrilor săi, reprezentând vocea industriei nucleare naţionale, având în vedere nivelul tehnologic şi de know-how dobândite, în vederea fructificării acestora în practică.