Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia

Victoria oficială a formaţiunii conservatoare „Lista Unită” (AS), condusă de premierul în exerciţiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul şef al guvernului în urma victoriei decisive obţinute sâmbătă în alegerile generale din Letonia.
AGERPRES - D, 04 oct. 2026, 10:52
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia

Conform rezultatelor parţiale, citate de agenția EFE, – numărătoarea a început cu o întârziere de trei ore din cauza unor probleme tehnice -, partidul lui Kulbergs se află în frunte cu 35,54% din voturi (246.342 de buletine de vot), după centralizarea datelor din 90% dintre secţiile de votare, asigurându-şi 41 de mandate în Parlament.

O victorie zdrobitoare, care a dus la mai mult decât dublarea rezultatului partidului populist şi naţional-conservator „Letonia pe Primul Loc” (LPV). Acesta a obţinut 92.515 voturi (13,35%) – asigurându-şi 17 mandate parlamentare – în cadrul unor alegeri la care au avut drept de vot aproximativ 1,5 milioane de letoni, iar prezenţa la urne a fost de 51,79%.

Pe locul al treilea s-a situat formaţiunea social-conservatoare „Puterea Suverană / Noi Letoni” (SV/JL), care a obţinut 15 mandate cu 80.784 de voturi (11,66%).

Aceasta a fost urmată de partidul naţional-conservator „Alianţa Naţională” (AN), care şi-a asigurat 11 mandate parlamentare cu 63.214 voturi (9,12%).

Partidul social-democrat Progresiştii (P) s-a clasat pe locul al cincilea, obţinând 48.002 voturi (6,92%) – ceea ce i-a asigurat nouă mandate – fiind urmat de formaţiunea centristă Noua Unitate (JV), care a câştigat şapte locuri cu 42.080 de voturi (6,07%).

Kulbergs anticipase perspectiva guvernării, stabilind priorităţi clare pentru viitorul executiv.

„În noul guvern, dacă voi avea ocazia să îl conduc, primul lucru (care trebuie abordat) este, cu siguranţă, bugetul”, a declarat prim-ministrul, potrivit relatărilor postului public de radiodifuziune leton LSM.

Odată cu victoria AS, Kulbergs are asigurată primirea mandatului din partea preşedintelui pentru a forma un guvern de coaliţie, o sarcină în realizarea căreia s-ar putea baza pe AS şi JV, având în vedere refuzul naţional-conservatorilor de a participa la o guvernare alături de social-democraţi.

Social-democraţii sunt, totuşi, „deschişi să participe la negocierile pentru formarea unui guvern”, a declarat pentru EFE Agnese Lace, co-preşedintă a social-democraţilor letoni.

Pentru Kulbergs şi partidul său, aceste rezultate reprezintă un succes major, întrucât formaţiunea şi-a îmbunătăţit semnificativ performanţa faţă de alegerile anterioare din 2022, când AS a obţinut 11,14% din voturi.

O parte din acest succes i se datorează lui Kulbergs, perceput ca un lider dinamic care îşi comunică frecvent activităţile şi opiniile pe reţelele de socializare şi care a convocat reuniuni guvernamentale extraordinare pentru a aborda chestiuni urgente în afara programului obişnuit al cabinetului.

Te-ar mai putea interesa și
A început munca din birou la „Trump Liberty Line”, noua linie electrică ce va lega România de Republica Moldova, sprijinită de SUA cu 130 de milioane de dolari
A început munca din birou la „Trump Liberty Line”, noua linie electrică ce va lega România de Republica Moldova, ...
La Chișinău s-a lansat grupul de lucru pentru proiectul liniei de 400 kV Strășeni–Gutinaș, de interconexiune cu Republica Moldova, sprijinită de SUA cu 130 de milioane de dolari și numită......
Se deschide cel mai mare loc de joacă de lângă Cluj-Napoca: Investiție de 4 milioane de euro într-un centru modern pentru familii la Tetarom I
Se deschide cel mai mare loc de joacă de lângă Cluj-Napoca: Investiție de 4 milioane de euro într-un centru modern pentru ...
Omul de afaceri clujean Iancu-Constantin Șerbănescu investește patru milioane de euro într-un complex cu zone de divertisment ...
WALDEVAR la ENERGY EXPO 2026: Viitorul energiei înseamnă producție, rețea și stocare
WALDEVAR la ENERGY EXPO 2026: Viitorul energiei înseamnă producție, rețea și stocare
ENERGY EXPO 2026, un barometru pentru piața de energie: proiectele intră într-o nouă etapă, în care producția, rețeaua ...
Cod roşu în Marea Neagră – Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat
Cod roşu în Marea Neagră – Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei: Una dintre nave s-a scufundat
Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar ...