Partidul Democrat american îi redă accesul la baza sa de date contracandidatului lui Hillary Clinton, după un incident

Economica.net
19 12. 2015
hillary_clinton_42256000_27959000

Senatorul de Vermont a făcut plângere împotriva Comitetului Naţional Democrat, după ce fusese sancţionat pentru că accesase datele rivalei sale.

Partidul a acuzat cel puţin un membru al echipei lui Sanders care a fost ulterior demis, că a profitat de o problemă informatică pentru a ‘arunca un ochi’ la datele lui Hillary Clinton. Problema a survenit miercuri, când un firewall s-a dezactivat, permiţând accesul la datele exclusive ale campaniei Clinton.

Baza de date a partidului cuprinde informaţii despre votanţii democraţi la scară naţională, pe ea construindu-se strategiile de campanie.

Angajatul demis, Josh Uretsky, a declarat la CNN că nu a încercat să o spioneze pe Hillary Clinton, ci a vrut să vadă cât de expuse au fost datele lui Sanders, înainte ca firewall-ul să fie reactivat.

Anunţând sancţiunea, Partidul Democrat explicase că aceasta va fi ridicată doar după ce echipa lui Sanders va explica incidentul şi va dovedi că nu au fost şterse niciun fel de date.

Conform publicaţiilor Washington Post şi New York Times, care au dezvăluit joi incidentul, patru conturi asociate campaniei lui Sanders au efectuat căutări în datele dnei Clinton.
Cei doi candidaţi se vor confrunta sâmbătă, 19 decembrie, într-o dezbatere televizată.