Pârvu, CNIPMMR: Timbrul de mediu trebuie introdus în costul carburantului

Timbrul de mediu este o formă mascată de a impune un nou bir IMM-urilor, a declarat, marţi, Florea Pârvu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România /CNIPMMR/.
Economica.net - mar, 19 mart. 2013, 10:37
Pârvu, CNIPMMR: Timbrul de mediu trebuie introdus în costul carburantului

„Acest timbru de mediu ar trebui să se regăsească în consumul de carburanţi şi nu într-o taxă care să fie percepută numai în situaţia înstrăinării sau achiziţionării autovehiculului, astfel încât să fie aplicabil principiul poluatorul plăteşte, adică să plătească efectiv cel care poluează prin emisii de dioxid de carbon rezultate în urma utilizării autovehiculului şi nu numai atunci când intervine transferul de proprietate. Apreciem că poluarea este strâns legată de cantitatea de combustibil achiziţionată şi consumată. Prin introducerea unei taxe în costul carburantului, statul ar încasa lunar suma reprezentând timbrul de mediu, de la fiecare utilizator al autovehiculului, pe toată perioada de viaţă. Veniturile statului ar fi astfel constante şi substanţiale. Mai mult, acest timbru de mediu ar putea fi plătit anual de poluatori pentru utilizarea autovehiculelor avându-se ca referinţă la calculul taxei capacitatea cilindrică, vechimea, eventual norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon şi tipul combustibilului”, a spus Florea Pârvu.

Potrivit reprezentanţilor CNIPMMR, diferenţele între normele de poluare Euro 3 / Euro 4 şi non Euro sau Euro 1 pot avea efecte grave asupra parcului auto naţional. Conform acestora, parcul auto naţional este deja învechit, iar aplicarea taxei de mediu conform noii ordonanţe va însemna comercializarea în România a unor autovehicule aduse din străinătate, maşini vechi de 10 – 15 ani.

„Autovehiculele având norma de poluare non Euro, Euro 1 şi Euro 2 vor fi importate la preţul de casare şi vor fi înmatriculate în România plătindu-se timbrul de mediu în valoare de maxim 300 – 400 de euro, iar ulterior acestea vor face obiectul programului Rabla pentru o sumă mult mai mare, 1.500 euro/voucher, susţinându-se astfel tot APIA dar şi producătorii de autovehicule din comunitatea europeană. Considerăm că astfel această taxă este o măsură total antinaţională”, a mai precizat Florea Pârvu.

CNIPMMR propune o serie de măsuri pentru aplicarea unei taxe de mediu sub o formă care să nu afecteze IMM-urile şi populaţia. Printre aceste măsuri CNIPMMR propune modificarea Ordonanţei de Urgenţă 81/2000 privind Inspecţia Tehnică Periodică în sensul de a fi verificate anual autovehiculele care au o vechime mai mare de opt ani, pentru a se evita producerea de accidente, pentru a mări siguranţa circulaţiei pe drumurile naţionale şi nu în ultimul rând pentru protecţia mediului.

Timbrul de mediu pentru autovehicule a intrat în vigoare în 15 martie, taxa auto urmând să fie calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.

Conform Ordonanţei de Urgenţă privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, în noua formulă de calcul, timbrul de mediu menţine cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 şi măreşte cotele pentru tehnologiile Euro 4 şi Euro 3.

Pe de altă parte, pentru maşinile cu motorizări non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, valoarea timbrului de mediu va scădea faţă de nivelul cuantumului actual.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...