Pas mare înainte pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Nuclearelectrica se pregătește să semneze contractul de construcție

26 10. 2024
reactoare-3-4-cernavoda

Nuclearelectrica a informat Bursa de Valori Bucureșri vineri că Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, a suplimentat ordinea de zi a următoarei ședințe a Adunării Naționale a Acționarilor, cu o propunere referitoare la proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

“Aprobarea rezultatului negocierilor privind atribuirea contractului de Servicii de inginerie si servicii de management de proiect (Contractul EPCM) pentru Proiectul Unitatile 3 si 4 CNE Cernavoda, respectiv a unor aspecte de oportunitate comerciala.

Aprobarea incheierii Contractului EPCM (Inginerie, Procurare si Management al Constructiei) privind Unitatile 3 si 4 CNE Cernavoda, intre societatea EnergoNuclear S.A. si Asocierea FCSA formata din Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington Sucursala Bucuresti Branch, Candu Energy Inc., Ansaldo Nucleare S.p.A., S&L Engineers, Ltd. si Sargent & Lundy Energie S.R.L”, a solicitat Ministerul Energiei.

Aprobarea Deciziei de Investire I si trecerea in Etapa a II-a – Lucrari preliminare aferenta Proiectului Unitatile 3 si 4 CNE Cernavoda

Aprobarea imputernicirii Consiliului de Administratie al SNN, in calitatea sa de reprezentant legal al actionarului unic SNN al societatii EnergoNuclear S.A., sa aprobe, prin delegare de competenta, masurile necesare pentru redimensionarea activitatilor societatii EnergoNuclear S.A., Bugetului de Venituri si Cheltuieli care sa permita implementarea Etapei a II-a – Lucrari Preliminare, precum si sa aprobe mandatul reprezentantului SNN (care va fi desemnat ca atare de catre conducerea executiva a SNN) in Adunarea Generala a Actionarilor societatii EnergoNuclear S.A. pentru a vota in favoarea implementarii masurilor necesare pentru redimensionarea activitatilor societatii EnergoNuclear S.A. si a bugetului de venituri si cheltuieli, care sa permita implementarea Etapei a II-a – Lucrari Preliminare, sub conditia obtinerii aprobarilor de la punctele precedente.”

Finalizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă este preconizată pentru începutul deceniului următor. Costurile totale ale proiectului sunt estimate la mai mult de 7 miliarde de dolari, potrivit unei evaluări din vara anului 2023.

Ministerul Economiei controlează 80% din acţiunile Nuclearelectrica