Pasaj Doamna Ghica: A fost redeschisă circulația pe Șoseaua Colentina, sensul spre Obor

Începând de astăzi, 21 decembrie, a fost deschisă circulaţia pe Şoseaua Colentina, atât pe linia de tramvai, cât şi pe carosabil, pe sensul de mers spre Obor, având în vedere finalizarea unor noi lucrări la Pasajul Doamna Ghica, a anunțat miercuri primarul general Nicușor Dan.
Ion Dobreanu - mie, 21 dec. 2022, 17:26
Pasaj Doamna Ghica: A fost redeschisă circulația pe Șoseaua Colentina, sensul spre Obor

Potrivit lui, circulaţia se va desfăşura astfel pe toată perioada Sărbătorilor, până pe data de 9 ianuarie. Începând cu această dată, traficul pe linia de tramvai va fi întrerupt în vederea montării tablierului pe tronsonul care traversează linia de tramvai, a mai spus edilul – șef.

El a adăigat că, până în prezent au fost finalizate toate lucrările subterane şi cele de pe străzile adiacente, iar în acest moment se lucrează la asamblarea, sudarea și montarea tronsoanelor de tablier metalic aferente structurii podului, conform graficului de execuție.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre redeschiderea circulației în zonă a scris și Andrei Panaitescu, consilier local la Sectorul 2. „Mă bucur că de azi traficul spre Obor se reîntoarce pe partea carosabilă în zona șantierului de la Pasajul Dna Ghica”, a scris Panaitescu pe pagina proprie de Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Crin Antonescu: Aş face prima vizită externă în SUA, dacă aş fi ales preşedinte. Ce alte variante mai are candidatul alianţei
Crin Antonescu: Aş face prima vizită externă în SUA, dacă aş fi ales preşedinte. Ce alte variante mai are candidatul ...
Candidatul Alianţei Electorale România Înainte la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Botoşani, că dacă va fi ales, ar efectua prima vizită externă a......
Cele mai mari proteste ieri în Turcia, după ce puterea l-a arestat pe primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu
Cele mai mari proteste ieri în Turcia, după ce puterea l-a arestat pe primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de protestatari ieri în Turcia pentru a cincea seară consecutiv după ce primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, ...
Criză Turcia – Autorităţile relaxează reglementările pentru răscumpărarea de acţiuni în încercarea de a opri prăbușirea de pe pieţele bursiere
Criză Turcia – Autorităţile relaxează reglementările pentru răscumpărarea de acţiuni în încercarea de a opri ...
Autoritatea de reglementare a pieţei de capital din Turcia a interzis vânzarea în lipsă (short-selling) la toate acţiunile ...
Cum se completează Formularul 230 prin care persoanele fizice oferă 3,5% din impozit către ONG-uri
Cum se completează Formularul 230 prin care persoanele fizice oferă 3,5% din impozit către ONG-uri
Formularul 230 permite persoanelor fizice să redirecționeze până la 3,5% din impozitul pe venit către ONG-uri, unități ...