Propunerile lui Firea „aruncă în aer” Prelungirea Ghencea. Linie de tramvai până în Ilfov şi construirea Pasajului Domneşti de firma Primăriei

Gabriela Firea propune linie de tramvai în Prelungirea Ghencea, bulevard pe care ar fi trebuit să îl lărgească Primăria Capitalei în urmă cu mai mulţi ani. De asemenea, edilul-şef vrea ca Pasajul Domneşti, pentru care CNAIR a semnat deja contract, să fie preluat de către firma de construcţii a municipalităţii. Propunerile Gabrielei Firea nu numai că ar întârzia şi mai mult lucrările cerute de mai bine de 10 ani de locuitorii zonei, dar ar duce şi la pierderea fondurilor europene pentru giratoriul suspendat de la Domneşti şi la plata de despăgubiri către constructorul deja selectat.
Economica.net - vin, 02 mart. 2018, 13:10
Propunerile lui Firea

„In ceea ce priveste proiectele pe care Primaria Capitalei le deruleaza in parteneriat cu MT, CNAIR, aici vreau sa va spun ca am avut saptamana trecuta o intalnire cu vicepremierul, ministrul Transporturilor si cu directorul general de la CNAIR. Pe toate aceste proiecte noi ne dorim mai multa implicare, dinamism, accelerarea acestor obiective de investitii. Din nefericire, aceste lucruri nu s-au intamplat in perioada anterioara si am analizat cazul concret al zonei Ghencea, o zona de vulnerabilitate pentru Capitala, iar lucrarea stagnează„, a spus vineri Gabriela Firea.

Ea a adaugat ca in cadrul acestei intalniri oficiale reprezentantii CNAIR i-au transmis ca vor sa mearga pe solutia veche, si anume cea care nu cuprindea si linia de tramvai.

CNAIR a semnat inca de anul trecut contract pentru construirea Pasajului Domnesti, iar in prezent asocierea desemnata castigatoare Straco – Comnord se ocupa de proiectarea obiectivului, care urmeaza sa fie al doilea giratoriu suspendat din Romania, dupa cel construit langa Ploiesti.

Pe de alta parte, Primarul General insista ca o linie de tramvai sa fie construita in zona.

„Noi am propus sa avem acolo o linie de tramvai care sa fie prelungita pana in judetul Ilfov, pana in localitatile limitrofe si care sa preia pe toti cetatenii care vin dimineata in Capitala si se intorc seara. Ni s-a spus ca asta ar intarzia putin proiectul, dar afirmatia a fost in continuare si a mea si a colegilor mei, ca oricum s-a trenat foarte mult si s-a pierdut timp”, a adaugat Firea.

Pasajul Domnesti, construit de firma Primariei?

„Daca tot facem acum, hai sa fie un proiect sustenabil, un proiect bun si favorabil populatiei si care sa cuprinda o solutie eficienta si ne-am asumat in cadrul acestei intalniri, daca CNAIR nu doreste sa schimbe solutia existenta si pe care noi o consideram incorecta si dezavantajoasa pentru cetateni, ne asumam responsabilitatea, Primaria Capitalei, sa preluam noi acest obiectiv. Avem o companie municipala infiintata de constructie de pasaje si de mari obiective de infrastructura si putem sa preluam”, a mai spus Gabriela Firea.

„Avem un timp de gandire de maximum doua saptamani prin care sa ni se transmita daca preluam noi proiectul sau ramane la CNAIR”, a conchis edilul – şef.

Pe 5 ianuarie 2018, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis Ordinul de Începere pentru realizarea obiectivului „Proiectare şi execuţie Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti”.

Durata contractului este de 51 de luni, dintre care 3 luni proiectare, 24 luni execuţie si 24 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

Pe 10 mai 2017, CNAIR şi Asocierea STRACO GRUP – COMNORD – SPECIALIST CONSULTING au semnat contractul aferent acestui obiectiv. Valoarea contractului de lucrări este de 91,55 milioane de lei, fără TVA şi urmează să fie finanţat din fonduri europene.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...