Pasajele de pe Centura Capitalei: Mogoșoaia, 15% stadiu fizic, Berceni și Cernica – start lucrări, Oltenița – se predă vineri amplasamentul FOTO

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat joi stadiul lucrărilor la patru din cele cinci pasaje construite pe Centura Capitalei. Astfel, la Mogoșoaia stadiul fizic a ajuns la 15% după trei luni de execuție, la Berceni au început lucrările, la Oltenița va fi predat vineri amplasamentul iar la Cernica au început lucrările de forare a piloților.
Economica.net - joi, 06 aug. 2020, 10:43
Pasajele de pe Centura Capitalei: Mogoșoaia, 15% stadiu fizic, Berceni și Cernica - start lucrări, Oltenița - se predă vineri amplasamentul FOTO

„Antreprenorul Strabag execută lucrările conform programului de executie. Potrivit celor declarate de antreprenor în ședința din data de 04.08.2020, cu Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor Lucian Bode, în următoarele două săptămâni se vor finaliza la nivel de strat de bază bretelele 7 și 8 adiacente ( spre Otopeni), astfel încât traficul să fie deviat pe acestea în scopul demarării lucrărilor de forare piloți (pentru execuția culeei Otopeni și a pilei numărul 1)” a declarat Ovidiu Barbier, Director General Adjunct al CNAIR.

Relocarea utilităților a fost finalizată, dovadă fiind faptul că antreprenorul în perioada imediat urmatoare (la începutul lunii septembrie), va executa lucrări de forare piloți, în vederea finalizării infrastructurii la culeea Otopeni și pila 1.

De asemenea, fiecare etapă de execuție necesită efectuare de teste, prelevări de probe și determinări de laborator, inclusiv faze determinante în prezenta ISC.

Ritmul de execuție este unul corespunzător, având în vedere că stadiul fizic este de 15% dupa primele 3 luni de la demararea lucrărilor. Termenul de finalizare al obiectivului este de 24 luni de la data începerii lucrărilor (02.04.2020), precizează CNAIR.

De asemenea, la Pasajul Berceni au început lucrările, iar mobilizarea este una corespunzatoare, potrivit CNAIR.

La Pasajul Oltenița CNAIR va preda vineri, 7 august 2020, amplasamentul în vederea demarării lucrărilor de execuție. La DN2 – A2 au început lucrările de forare piloți pentru pasajul superior cu DJ 301 la Cernica, conform reprezentanților CNAIR.

Pe 30 iulie, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că sosesc utilajele pentru construirea Pasajului Berceni. „Așa cum am promis, în 2 ani vom finaliza cele 5 pasaje pe actuala Centură a Bucureștiului, respectiv Mogoșoaia, Berceni, Cernica, Domnești și Popești-Leordeni și, în 3 ani, Autostrada de Centură București Sud, mai precis cele 3 loturi de pe A0 Sud”, a spus secretatul de stat.

În ciuda estimărilor oficiale, inclusiv din partea ministrului Transporturilor Lucian Bode, lucrările de construcție nu au început încă pe Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud).

Te-ar mai putea interesa și
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de......
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...