Pasajul Domnești: Primele imagini cu iluminatul aprins. Au fost montați 256 de stâlpi cu lămpi LED
În cursul serii de marți, s-a efectuat testarea sistemului de iluminat public în toate zonele pasajului, rampe și girația suspendată, unde au fost montați în total 256 stâlpi.
Sistemul de iluminat public este dotat cu:
– telegestiune, permițând astfel reglarea intensității luminii în funcție de trafic
– lămpi LED, care vor consuma în total maximum 22 kw/h
De asemenea, marți au început și testele de încercare a suprastructurii pasajului, care reprezintă o metodă de verificare practică, în care se urmărește determinarea comportamentului real al structurii prin încercare. Încercarea pasajului se desfășoară în două etape, după cum urmează:
– Încercare statică, prin intermediul unui convoi de vehicule de mare tonaj, a câte 28 tone fiecare. Poziționarea camioanelor s-a făcut în asa fel încât să se realizeze echivalentul a 85% din încărcarile frecvente din normele Eurocode, iar pentru o interpretare cât mai corectă a rezultatelor, s-a folosit atât câte un camion pe banda de circulație, cât și două camioane, aflate la o distanță de 7 metri.
– Încercare dinamică, care se realizează prin intermediul unui vehicul dispus pe centrul podului, care va rula cu o viteză constantă de 30 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.
Potrivit oficialului din Transporturi, de acum este mai ușor să se lucreze și în timpul nopții pentru finalizarea lucrărilor și pregătirea pentru darea în trafic din 15 noiembrie.
Recent, secretarul de stat a vorbit și despre o eventuală deschidere parțială a Pasajului Berceni până la finalul anului. Din cele cinci pasaje de pe Centura Capitalei, amintim că anul trecut a fost inaugurat Pasajul Mogoșoaia. Rămâne de văzut când vor fi date în trafic și pasajele Oltenița și Cernica.
FOTO – VIDEO: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu