Pasajul Drajna, tot mai aproape de inaugurare. Se testează iluminatul

10 05. 2023
inbound161163012966983613

„Pasajul de la Drajna a intrat pe ultima sută de metri, iar în acest moment, a început testarea sistemului de iluminat public în toate zonele pasajului, rampe și girații, fiind montați un total de 164 stâlpi”, a precizat oficialul din Transporturi.

Potrivit lui, sistemul de iluminat public este dotat cu:

– control individual sau de grup printr-un sistem de telegestiune, permițând astfel reglarea intensității luminii în funcție de trafic

– lămpi LED

Totodată, se execută și ultimele lucrări înainte de darea în trafic:

– se așterne stratul de uzură MAS16 în zona girațiilor

– se montează parapetul metalic de protecție

– se montează separatoarele sens din beton tip New Jersey

– se execută șanțurile pentru asigurarea scurgerii apelor

– se montează borduri și pavele în sensurile giratorii

– se montează indicatoare rutiere

– se așterne pământ vegetal pe taluzuri

– se montează gurile de scurgere pe pasaj

– se montează gardul bazinelor de retenție

– se montează separatoare de hidrocarburi

„𝗟𝗮 𝘀𝗳𝗮𝗿𝘀𝗶𝘁𝘂𝗹 𝗹𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗺𝗮𝗶 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗲𝗳𝗲𝗰𝘁𝘂𝗮𝘁𝗮 𝗿𝗲𝗰𝗲𝗽𝘁𝗶𝗮 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿, 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗶𝗻𝘀𝗲𝗮𝗺𝗻𝗮 𝗰𝗮 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁 𝗼𝗯𝗶𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗱𝗮𝘁 𝗶𝗻 𝘁𝗿𝗮𝗳𝗶𝗰 𝗶𝗻𝗮𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗺𝗲𝗻𝘂𝗹 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗮𝗰𝘁𝘂𝗮𝗹 (iunie)”, a dat din nou asigurări Scrioşteanu.

Este vorba despre realizarea unei supratraversări pe DN21, cu o lungime de 2,7 km, iar pasajul propriu-zis se va întinde pe 305 m. Pasajul va traversa totodată și DN 3A Lehliu – Fetești, drum național paralel cu CF 800.

Pasajul de la Drajna va fi parte integrantă a viitorului drum TransRegio Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu, de aproximativ 142 km, din care 35 de kilometri sunt pe teritoriul județului Ialomița.