Pasajul „Europa Unită” se deschide diseară la ora 19:00, inițial pentru pietoni – primarul Sectorului 4 FOTO
„Inaugurăm diseară pasajul Europa Unită! Scăpăm de aglomerație, praf și multe, multe minute irosite în trafic, și dăm azi în folosință un pasaj nou-nouț, care nu doar că va decongestiona una dintre cele mai mai aglomerate intersecții din București, ci va fi și un model de investiție pentru generațiile ce vor urma”, a transmis edilul Sectorului 4 pe pagina proprie de Facebook.
Acesta a precizat că, între orele 19:00 și 22:00, pasajul va fi unul pietonal, pentru ca ulterior, podul să fie folosit doar de către mașini.
„Pentru a avea acces pe el, vă rog să mergeți în zona celor două rampe de urcare, acolo unde vă vor aștepta și vă vor ghida polițiști rutieri, ale căror indicații sunt obligatoriu de respectat, pentru ca toți cei ce vor participa la această activitate să fie în siguranță”, a mai transmis Daniel Băluță.
Noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 metri, însemnând un pod şi două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat şi construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecţii din Capitală, pasajul are două benzi de circulaţie pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lăţime de 15 metri.
Suprastructura pasajului, de tip mixt oţel-beton, se sprijină pe patru elemente de rezistenţă (două pile şi două culee masive din beton armat), iar fiecare dintre acestea au ca fundaţie câte opt piloni foraţi la o adâncime de 25 de metri şi cu un diametru de 1,5 metri.
Totodată, dincolo de componentele ce ţin de stricta utilitate a pasajului, pe lângă funcţia de fluidizare a circulaţiei din zonă, acest obiectiv de investiţii va deveni şi un reper, din punct de vedere arhitectural, datorită sistemului de iluminat de tip Vortex, montat pe pasaj.
Lucrările la acest obiectiv au început în februarie 2022 iar termenul de execuție era de aproximativ 18 luni, după cum anunța în martie 2022 Primăria Sectorului 4. Valoarea estimată a investiției în acest pasaj este de 73 de milioane de lei.
FOTO: Facebook Daniel Băluță
CITEȘTE ȘI: