Pasajul Mihai Bravu: Oprescu speră ca lucrările la al doilea pod să se finalizeze la sfârşitul lunii

Economica.net
10 10. 2014
pasajul__32682800

‘Suntem deja la finisări, zilele astea facem probele pentru al doilea pod. Atunci dăm drumul în cele două sensuri, ne apucăm şi lucrăm puţin dedesubt pe podul vechi de trecere să-i dăm o notă de consolidare (…) Ne calăm pe pasajul subteran de la Berceni. Acolo suntem puţin întârziaţi, dar la nivel de două, trei săptămâni’, a declarat Oprescu vineri la Adevărul Live.

În alta ordine de idei, el a spus că lucrările de la pasajul Piaţa Sudului ar trebui să se finalizeze la sfârşitul anului viitor. Edilul Sorin Oprescu speră ca în martie-aprilie să fie gata pasajul de la Piaţa Presei.

‘Am băgat viteză la Charles de Gaulle (…) Am încredere că ăştia termină. Se lucrează şi noaptea, aşa am stabilit, să se lucreze şi noaptea ca să pot să dau piaţa liberă şi să terminăm cu circul acesta’, a declarat edilul Bucureştiului.

El a afirmat că piaţa Charles de Gaulle se înscrie în nota generală, adică 2.225 de şantiere în Bucureşti la începutul lunii iunie, dintre acestea 1.700 sunt pe infrastructură pentru că reţelele de gaze trebuie schimbate, deoarece au 75 de ani.

‘Piaţa Charles de Gaulle (n.r.) nu am făcut-o în urmă cu aproximativ cinci ani când am făcut Aviatorilor pentru că acolo imaginaseră specialiştii un parcaj de 1.500 de locuri pe două nivele. Calculele arătau că în fiecare sâmbătă şi duminică sunt în jur de 42.000 de maşini care vin în parcul Herăstrău. În timpul săptămânii ‘aş fi adunat’ maşinile de pe Primăverii, Dorobanţi care nu au unde să parcheze, plus cei din blocul fost Vodafone de pe colţ şi am fi avut o eficienţă crescută. N-a fost să fie, am reziliat contractul cu constructorul, în nici un caz pe ideea insolvenţei, ci pentru că la vremea respectivă constructorul nu a respectat timingul’, a spus Oprescu.

El a spus că firma care a realizat bulevardul a avut un ‘accident socio-juridic penal’.

‘În momentul acela s-a pus sechestru pe conturi, am întrebat care este forma legală să pot să dau bani pentru ce s-a lucrat şi pentru ce se va lucra. De abia în trei săptămâni au stabilit că se poate, fiind în insolvenţă, dar este voie ca să pot să-mi termin lucrarea aceasta. La fel se întâmplă şi pe Calea Victoriei, mai am vreo 223 de metri de trotuar. La fel, acelaşi constructor, aceeaşi lucrare. Pe Iancului a trebuit să deblocăm altceva, acolo este altceva, faptul că acolo este o asociaţie s-a schimbat liderul de asociaţie tocmai pentru a putea avea bani’, a menţionat Oprescu.