Pasajul Olteniței: Se fac ultimele verificări pentru darea în trafic pe 27 mai a celui mai mare pasaj de pe Centura Capitalei VIDEO

Au început testele de încercare a suprastructurii Pasajului Olteniței (Popești - Leordeni), a anunțat joi secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Cel mai mare pasaj de pe Centura Capitalei va fi dat în trafic cel mai probabil pe 27 mai.
Anemona Andone - J, 18 mai 2023, 13:26
Pasajul Olteniței: Se fac ultimele verificări pentru darea în trafic pe 27 mai a celui mai mare pasaj de pe Centura Capitalei VIDEO

„Suntem în procedurile de pre-recepție și recepție ale pasajului Olteniței/ Popești-Leordeni, iar acum se fac ultimele verificări pentru darea în trafic, care va avea loc, cel mai probabil, pe 27 mai”, a transmis joi oficialul din Transporturi.

Potrivit lui, astăzi au început testele de încercare a suprastructurii pasajului, care reprezintă o metodă de verificare practică, în care se urmărește determinarea comportamentului real al structurii prin încercare.

Încercarea pasajului se desfășoară în două etape, după cum urmează:
1. Încercarea statică, care se realizează prin intermediul unui convoi de 7 vehicule de mare tonaj, a câte 42 tone fiecare. Poziționarea camioanelor se face în așa fel încât să se realizeze echivalentul a 85% din încărcarile frecvente din normele Eurocode.
2. Încercarea dinamică, care se realizează prin intermediul unui vehicul dispus pe centrul podului, care va rula cu o viteză constantă de 30 km/h, trecând peste obstacole preamplasate.

Pasajul Olteniței (Popești Leordeni) este cel mai mare de pe Centura Capitalei și este construit de o firmă din Italia.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat în iunie 2019 contractul de Proiectare și execuție „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A2 (km 23+600) și A1 (km 55+520), Lot 1 – Amenajare nod rutier Centura București – DN4 (Oltenița), km 29+500 – km 33+190″.

Oferta desemnată câştigătoare a fost cea depusa de ITINERA SPA. Valoarea de semnare a contractului este de 169,5 milioane de lei fără TVA.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru a aloca rapid bani zonelor afectate
MIPE va active mecanismul european pentru dezastre naturale RESTORE, în contextul inudațiilor din nordul Moldovei, pentru ...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va activa mecanismul european RESTORE, creat special pentru cazurile de dezastre naturale majore, în contextul inundaţiilor din......
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
TOP 10 cele mai mari depozite aflate în construcție sau amenajare în România – IBC Focus
Cele mai mari proiecte logistice din țară, aflate în construcție sau amenajare, au o suprafață totală de peste 622.000 ...
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri au fost închise temporar
ANPC a controlat în ultima săptămână peste 200 de operatori comerciali de pe litoral. A plouat cu amenzi și 29 de afaceri ...
Autoritatea Națională a pentru Protecția Consumatorilor a realizat 205 controale pe litoral în perioada 28 iulie – ...
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început să livreze Siriei gaze naturale din Azerbaidjan
Turcia a început sâ furnizeze sâmbătă Siriei gaze naturale care provine din Azerbaidjan, relatează AFP, transmite Agerpres.