Paşapoartele ar putea avea 10 ani valabilitate pentru persoanele care au peste 25 de ani

14 08. 2017
pasaport_54162100_56649400

„Am văzut propunerea celor de la FADERE și sunt de acord. E acolo o propunere a de a prelungi valabilitatea pașapoartelor de la cinci ani la zece pentru cei care au împlinit 25 de ani și vă anunț că am inițiat deja o inițiativă de modificare a legii și vom susține o astfel de măsură”, a declarat ministrul Carmen Dan la Antena 3.

Mai mult, ministrul Carmen Dan spune că va da, în sfârşit, undă verde mutării Serviciului de Paşapoarte într-un mall din vestul Capitalei, proiect anunţat şi aşteptat încă din noiembrie anul trecut.

„Către sfârșitul lui august vom avea posibilitatea concretă și vom operaționaliza acel punct de lucru în Plaza Mall, unde avem un număr mai mare de ghișee și unde avem asigurat și personalul care să-l deservească”, a spus ministrul.

Ea a arătat că există și posibilitatea de a depune actele la consulatele din străinătate și tot acolo solicitantul poate primi documentele.