Paşaportul COVID-19 românesc – Certificatele digitale verzi de test transmise de STS, verificate şi validate de către statele membre UE

Certificatele digitale verzi care vor facilita libera circulaţie în Uniunea Europeană (UE) pe timpul pandemiei de COVID-19 vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
AGERPRES - mar, 11 mai 2021, 15:18
Paşaportul COVID-19 românesc - Certificatele digitale verzi de test transmise de STS, verificate şi validate de către statele membre UE

STS anunţă că a transmis, pe 6 mai, către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare ţară a procesului de generare şi verificare a acestora, precizând că acestea au fost verificate şi validate cu succes de către ţările membre, scrie Agerpres.

„Soluţia tehnică dezvoltată de instituţia noastră va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricţiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei”, arată STS.

STS mai arată că certificatele vor conţine un cod QR şi se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat.

„Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecţiune sau care deţine un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate şi în format tipărit”, menţionează STS.

Potrivit sursei citate, în urma consultărilor cu experţii grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluţia tehnică care va include o aplicaţie web pentru generarea certificatelor şi o aplicaţie pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în ţară sau emise de alte state. Codul QR din certificat va conţine informaţii de identificare (nume, prenume şi data naşterii), precum şi informaţii medicale esenţiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecţie a datelor personale şi vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoţite de actul individual de identitate.

Specialiştii STS au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere şi verificare a certificatelor digitale verzi, urmând să se desfăşoare dezvoltarea propriu-zisă a aplicaţiilor, testarea cu instituţiile din ţara noastră şi cele europene, iar, la final, implementarea acestora.

De asemenea, la nivel UE se întreprind demersuri pentru adoptarea Propunerii de Regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind un cadru pentru emiterea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea şi recuperarea pentru a facilita libera circulaţie în timpul pandemiei de COVID-19.

Până în prezent, termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie.

STS evidenţiază că, în luna mai, la nivel european, are loc testarea de interconectare între ţările membre şi gateway-ul european (DGCG) care va centraliza şi administra cheile publice ale ţărilor membre pentru verificarea semnăturilor certificatelor digitale verzi, România fiind programată pentru ziua de 21 mai.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...