Pasarele pe DN 1, pentru fluidizarea traficului. Cum arată noile „treceri de pietoni” suspendate

Economica.net
16 08. 2013
pasarela0_62742500

Cele patru pasarele pietonale care vor supratraversa DN1, pe Valea Prahovei, au fost montate, urmând ca, după ce pasarelele vor fi deschise, şapte treceri pentru pietoni din oraşele Azuga, Buşteni şi Comarnic să fie desfiinţate, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.

Vezi foto aici

Potrivit acestuia, pasarelele pietonale metalice au fost montate în cele trei localităţi şi urmează ca pe treptele şi culoarele acestora să fie turnat un material antiderapant, după care ele să fie deschise pentru pietoni.

Pentru montarea acestor pasarele, investiţie făcută de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), au fost mutaţi patru stâlpi electrici şi aproximativ 600 de metri de cabluri electrice, de televiziune şi de telefonie, a precizat Mircea Cosma.

Acesta a mai spus că în cele trei localităţi de pe Valea Prahovei unde vor exista pasarele vor fi montate pe marginea drumului garduri de 1,20 metri înălţime, astfel încât pietonii să nu poată traversa prin locuri nepermise.

Montarea celor patru pasarele pietonale în cele trei localităţi de pe Valea Prahovei are rolul de a fluidiza traficul rutier pe Valea Prahovei şi este o măsură luată temporar, au afirmat reprezentanţi ai autorităţilor locale din Prahova.

CNADNR, care face această investiţie, nu a făcut public costul montării celor patru pasarele pietonale, însă preşedintele CJ Prahova declara săptămâna trecută că fiecare dintre ele costă, „în medie”, 80.000 de euro, plus TVA.

Două dintre aceste pasarele vor fi construite în staţiunea Buşteni şi câte una în localităţile Azuga şi Comarnic, acestea fiind zonele în care se produc cel mai frecvent aglomerări în trafic.