Paşca Palmer: România este vizată de 16 proceduri de infringement pe mediu
‘În prezent, sunt în derulare 16 proceduri de infringement în domeniul mediului, dintre care 6 se referă la netranspunerea sau transpunerea necorespunzătoare a acquis-ului de mediu, iar 10 proceduri privesc incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia Uniunii Europene sau aplicarea incorectă a dreptului UE. Pentru clasarea cât mai urgentă a procedurilor care se referă la transpunerea acquis-ului de mediu, s-au constituit grupuri de lucru, au fost organizate consultări cu reprezentanţii celorlalte autorităţi publice centrale, precum şi ai asociaţiilor profesionale interesate, ONG-uri, inclusiv consultări ale publicului. În acest mod a fost accelerată procedura de elaborare şi aprobare a legislaţiei naţionale, asigurându-se totodată consultarea tuturor celor interesaţi şi transparenţa actului decizional. În urma acestui proces, în prezent, din cele 6 proceduri declanşate pentru netranspunere, două sunt deja rezolvate şi încă una urmează să fie clasată în perioada imediat următoare, prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României’, a afirmat Paşca Palmer.
Ministrul Mediului a menţionat, totodată, că, în privinţa celor 10 infringementuri declanşate pentru aplicarea incorectă a legislaţiei, au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii actelor de reglementare.
‘În ceea ce priveşte cele 10 proceduri declanşate pentru aplicarea incorectă a legislaţiei, au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii actelor de reglementare, întărirea controlului modului de aplicare a legislaţiei atât prin realizarea de controale periodice, planificate, cât şi inopinate, consolidarea capacităţii instituţionale, şi mă refer în special la înfiinţarea recentă a Gărzilor Forestiere, mărirea cuantumului amenzilor. Din păcate, atât legea Gărzilor Forestiere, cât şi cea referitoare la contravenţiile din sectorul silvic stau, de luni bune, în Parlament, fără să observăm vreo evoluţie’, a subliniat Cristiana Paşca Palmer.
Potrivit datelor MMAP, România avea, la finele anului 2014, un număr de 28 de proceduri de infringement, dintre care 19 fuseseră clasate un an mai târziu.