Pascariu va fi dat afară de la Tarom. Mandatul lui Heinzmann va reveni la patru ani – surse

Dan Pascariu va fi revocat din poziţia de preşedinte CA al Tarom, iar mandatul de CEO a belgianului Christian Heinzmann va reveni la durata de patru ani, a declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 10:59
Pascariu va fi dat afară de la Tarom. Mandatul lui Heinzmann va reveni la patru ani - surse

„Decizia privind revocarea va fi luată într-o AGA programată marţi”, au afirmat sursele.

Tot marţi, Nicolae Demetriade a anunţat că a demisiont din funcţiile de administrator şi director executiv al Tarom.

„Dacă dumneavoastră aveţi informaţii că şi domnul Pascariu şi-a transmis demisia, atunci sigur că voi lua act şi de demisia domnului Pascariu”, a afirmat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, răspunzând unor întrebări ale presei privind înlocuirile celor doi din Consiliul de Administraţie al Tarom.

Întrebat care sunt nemulţumirile ministerului privind activitatea celor doi, Mănescu a răspuns că pe ea o interesează cel mai mult ca Tarom să rămână un brand pentru România.

Compania Naţională de Transport Aerian trebuie să fie, aşa cum a fost în trecut foarte importantă, foarte bine conectată la nivel internaţional, a susţinut Mănescu.

„Dacă până în momentul acesta acest lucru nu s-a întâmplat din motivele pe care dumneavoastră le cunoaşteţi foarte bine – conflictul între CA şi domnul Heinzmann – eu sper ca o schimbare să fie benefică Tarom. Eu nu vreau schimbări care să favorizeze persoane, eu vreau schimbări care să favorizeze compania”, a spus Mănescu.

Ministrul a adăugat că Tarom trebuie să dezvolte cursele interne şi regionale.

Solicitată de jurnalişti să precizeze care sunt motivele acestei răsturnări de situaţie la Tarom şi dacă au existat constrângeri din partea creditorilor internaţionali ai României pe această temă, ministrul a evitat să dea un răspuns concret.

„N-aş spune că este o constrângere din partea creditorilor internaţionali, eu pot să vă spun că, din câte ştiu, o şedinţă a AGA va avea loc. A avut loc acum ceva timp, a analizat situaţia, iar la următoarea şedinţă a acţionarilor eu ştiu că trebuie să se ia o hotărâre în sensul reformării, restructurării, unor schimbări la Tarom”, a spus Mănescu.

Ea a afirmat că dacă respectiva AGA va decide ca Heinzmann să îşi continue mandatul, atunci acest lucru se va întâmpla, în condiţiile în care CEO are un contract de management şi de mandat, precum şi un plan de management pe care trebuie să îl implementeze.

„Pentru ca domnul Heinzmann să poată implementa acest plan de management, trebuie să aibă suportul CA. Nu se poate ca managerul să tragă într-o direcţie şi Consiliul de Administraţie în altă direcţie. Este împotriva firii şi cineva trebuie să facă un compromis”, a mai spus ministrul Transporturilor.

La finele lunii septembrie, Mănescu a declarat că mandatul CEO-ului Tarom, Christian Heinzmann, se va încheia pe 19 noiembrie. Belgianul anunţase anterior că îşi doreşte să-şi continue activitatea în cadrul companiei aeriene şi după această dată.

În iunie Heinzmann declara agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că până în luna noiembrie îşi va păstra funcţia de CEO şi responsabilităţile aferente.

În replică, şeful CA, Dan Pascariu, afirma la vremea respectivă că există mai multe nemulţumiri la adresa activităţii lui Heinzmann, iar reducerea duratei mandatului a fost o concluzie la care s-a ajuns de comun acord.

CA-ul Tarom a hotărât la 22 iunie să urgenteze aplicarea măsurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade în funcţia de administrator-director executiv.

Potrivit mai multor surse, în Consiliul de Administraţie al Tarom, unde un loc este vacant, ar urma să fie numiţi Manuel Donescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Dante Stein, consilier onorific al premierului, şi Laurenţiu Mezei, reprezentantul Tarom la Amsterdam.

Ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie sunt Valentin Macec, Ciprian Lăduncă, Marius Ghenea şi Dumitru Prunariu.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...