Pîslaru, despre învăţământul profesional: Este o oarecare ipocrizie când se arată preocupare. Şcolile de meserii sunt închise
„Discuţia despre învăţământul profesional şi tehnic este de mulţi ani în România, nu este ceva nou. Problema este onestitatea cu care am prioritizat această temă, într-un mod în care să o abordăm integral. Deşi ţine de şcoli şi de educaţie, nu este o temă care să fie rezolvată doar de Ministerul Educaţiei. Ceea ce este crucial pentru problema pe care o discutăm astăzi este că ar trebui să înţelegem că, din perspectivă publică, vorbim de trei, dacă nu, chiar patru ministere: Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Economiei şi Ministerul Dezvoltării Regionale. Partener natural este sectorul privat, atât companiile mari, cât şi IMM-urile, dar şi zona de societate civilă, ONG-uri, care au interes în a debloca sărăcia şi oamenii care trăiesc în sărăcie şi nu îşi găsesc un loc de muncă pentru a avea o viaţă mai bună. Discutam de zone în care şomajul este de 1,5% – 1,7% şi zone unde şomajul este mult mai mare”, a spus ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.
El a exemplificat cu date potrivit cărora în luna octombrie în Bucureşti – Ilfov rata şomajului era de 1,11%, în Timiş de 1,17%, în Cluj de 1,99%, în timp ce în Vaslui rata şomajului este de 11,66%, iar în Teleorman de 11,27%.
„Practic, avem un ecart de zece procente între şomajul în zone unde avem o activitate economică şi o anumită dinamică dată de mediul antreprenorial şi şomajul din zonele pe care le-am evidenţiat. Înţelegem că avem o oarecare zonă de ipocrizie când vorbim despre faptul că ne preocupă învăţământul profesional şi tehnic, dar noi, de fapt, închidem şcolile de meserii, închidem şcolile agricole, reducem interesul pentru această zonă investiţională, izolăm Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional si Tehnic, plecăm de la ideea că există cerere pentru calificare în anumite zone unde investitorii se duc către sistemul public, dar atunci când e vorba să se facă clasele punem criterii legate de câţi elevi să fie în clasă, că dacă sunt doar opt, nu e bine. Şi câte norme trebuie să ne iasă. Atunci, inspectoratul ajunge sau ajungea să aibă un cuvânt de spus mai important decât cererea efectivă din piaţă”, a arătat ministrul Muncii la Conferinţa News.ro.
La conferinţa „Deficitul de angajaţi calificaţi. Cum pot fi “reînviate” şcolile profesionale din România?”, organizată de Agenţia de presă News.ro în parteneriat cu OMV Petrom participă şi secretarul de stat în Ministerul Muncii Valentin Ionescu şi secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Costreie, alături de reprezentanţi ai companiilor, oameni de afaceri, reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor care derulează proiecte în domeniul educaţiei, consultanţi, traineri, manageri de resurse umane, tema principală fiind soluţiile şi strategiile de reducere a deficitului de angajaţi calificaţi din România.