Patria Bank își ajustează programul de funcționare al sucursalelor sale și anunță că a donat 100.000 de lei către Asociația „Dăruiește Viață”

Economica.net
24 03. 2020
patria_credit_81412700

Astfel, începând cu data de 25 martie, unitățile teritoriale vor avea program redus de lucru cu clienții, de 6 ore, între 09:00 – 15:00. Acolo unde situația o impune, programul poate fi micșorat mai mult. Prin această decizie, Patria Bank urmărește să protejeze expunerea angajaților din rețeaua de unități, la contractarea virusului. Alături de diminuarea programului, la casieriile din unități vor fi instalate în perioada următoare paravane de protecție, iar dotarea cu echipamente de protecție și dezinfectant este făcută în permanență, protejând astfel și clienții care intră în unitate.

Din solidaritate pentru eforturile sistemului medical din această perioadă și dorința de a sprijini   nevoia de echipamente medicale necesar în spitale și centre medicale, Patria Bank a donat 100.000 lei către Asociația „Dăruiește Viață”. Echipamentele cumpărate vor fi distribuite de asociație, alături de unitățile competente, în funcție de prioritățile identificate la nivel național.

Aceste măsuri și initiațive, de protejare a angajaților, a clienților dar și de implicare în comunitate, se alătură eforturilor din piață, Patria Bank salutând toate demersurile și solidaritatea colegilor din mediul bancar, companiilor și ONG-urilor implicate.
Toate măsurile luate de bancă, pentru prevenirea și combaterea COVID-19, inclusiv starea unităților Patria Bank și programul de funcționare, sunt disponibile pe https://www.patriabank.ro/covid .

Pentru detalii suplimentare: pr@patriabank.ro, +40 732 800 326.
***
Despre Patria Bank și Grupul Patria Bank
Patria Bank este o bancă românească, listată la Bursa de Valori București, cu prezență la nivel național, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali. Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) si BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN și SAI Patria Asset Management.