Patria Bank va închide 28 de sucursale şi va face disponibilizări ca să treacă pe profit la sfârşitul anului

Economica.net
13 07. 2017
patria-bank_46940900

”Sunt 113 sucursale, dar în septembrie vor rămâne 85 de sucursale. Există oraşe unde sunt două sucursale şi nu se justifică, este o chestiune de eficientizare a resurselor. În astfel de oraşe o să facem o singură sucursală”, a afirmat Manda, în urma deschiderii şedinţei de tranzacţionare.

Acţiunile Patria Bank (PBK) sunt listate pe piaţa principală a BVB, la categoria Premium şi sunt incluse în indicele BETPlus, scrie News.ro.

După fuziune, numărul de salariaţi va scădea de la ”peste 1.000 la 860 de angajaţi după luna septembrie”, a precizat Manda.

Întrebat dacă vor avea loc concedieri, el spune că ”acest lucru este inerent atunci când au loc fuziuni”.

Şeful CA estimează că banca va ajunge pe profit din trimestrul IV al acestui an şi pe profit anual din 2018.

Patria Bank şi-a propus să ajungă la o cotă de piaţă de 2,5% în patru-cinci ani, ”fără achiziţii, care ne pot duce mai rapid acolo”, de la 1,2% în prezent, potrivit preşedintelui consiliului de administraţie.

„PBK înlocuieşte simbolul BCC la Bursa de Valori Bucureşti, marcând intrarea într-o nouă etapă de creştere solidă a Patria Bank, după implementarea fuziunii cu Banca Comercială Carpatica. Schimbarea simbolului de tranzacţionare al acţiunilor nu este o simplă schimbare formală, ci reflectă o noua strategie şi identitate a băncii”, a spus Manda.

Noua strategie comercială a băncii urmăreşte dezvoltarea retailului prin extinderea creditării în noi medii, consolidarea şi diferenţierea prin segmentele de microfinanţare, IMM şi Agro, dar şi menţinerea unei relaţii solide şi de încredere cu deponenţii, obiectivele esenţiale fiind performanţa financiară şi profitabilitatea în anii următori, potrivit reprezentanţilor băncii.

Banca Comercială Carpatica (BCC) a fuzionat la 1 mai cu Patria Bank. Noua instituţie bancară are peste 240.000 de clienţi.

Banca a înregistrat în primul trimestru din acest an o pierdere de 9,7 milioane lei, cu 27% mai mare decât în trimestul IV 2016, pe fondul încetinirii activităţii cauzate de pregătirea fuziunii.

Activele totale au scăzut în trimestrul 1 cu 4% faţă de 31 decembrie 2016, la 2,49 miliarde lei, pe fondul reducerii bazei de depozite atrase de la clienţi şi închiderii a 18 agenţii în decembrie 2016.