Patria Credit a plătit 21,6 milioane lei pentru încă 9,37% din acţiunile Carpatica. A ajuns la o participaţie de 64,16%
Oferta publică s-a derulat în perioada 2-22 martie şi a fost intermediată de Intercapital Invest.
Patria Credit a cumpărat în cadrul ofertei 206,4 milioane de acţiuni, în valoare totală de 21,67 milioane lei (4,86 mil. euro), ceea ce înseamnă că a plătit 0,105 lei pe un titlu, acelaşi preţ oferit în prima etapă de cumpărare, potrivit unei notificări transmise joi Bursei de Valori Bucureşti.
Prima etapă s-a desfăşurat la finele lunii ianuarie, în care banca deţinută de fondul de investiţii Axxes Capital a achiziţionat 20% din titlurile instituţiei de credit controlate până de curând de omul de afaceri Ilie Carabulea, scrie NEWS.ro.
Totodată, fosta Nextebank a contribuit la majorarea capitalului Băncii Carpatica.
Operaţiunea de preluare a primit acordul băncii centrale, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi avizul de la Consiliul Concurenţei.
După prima etapă, în care Patria Credit a ajuns să controleze 54,79% din acţiunile Carpatica, noul acţionar majoritar a iniţiat o ofertă publică de preluare pentru acţiunile rămase la deţinătorii minoritari.
Potrivit legislaţiei pieţei de capital, un acţionar care a ajuns să deţină peste 33% din drepturile de vot ale unei societăţi trebuie să lanseze o ofertă de achiziţie a acţiunilor pe care nu le controlează.
Înainte de oferta publică din martie, Carabulea rămăsese cu un pachet minoritar de 18,46% din acţiunile Carpatica, în timp ce alte persoane fizice aveau 17,76%, restul de 8,97% revenind unor companii.
Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica, listate la Bursa de Valori Bucureşti, au închis şedinţa de miercuri la preţul de 0,1035 lei/titlu, în stagnare. La această valoare, capitalizarea băncii este de 227,98 milioane lei (51,11 mil. euro), raportată la un total de 2,2 miliarde acţiuni.