Patriarhia: Pachetele oferite de Paralela 45 în Israel, mai scumpe cu 23% decât cele prin Biserică
Astfel, potrivit Patriarhiei, un pelerinaj de 7 zile şi 6 nopţi în Israel, organizat de Basilica Travel, costă 695 de euro, cu toate costurile incluse, taxe de aeroport, preţul biletelor de intrare la obiectivele vizitate, asigurare de sănătate, microbuze pentru deplasarea pe Muntele Taborului etc.
„În plus, fiecare pelerin primeşte gratuit în momentul înscrierii în pelerinaj Sfânta Scriptură, un DVD care conţine filmul documentar Pelerini în Ţara Sfântă şi o broşură cu informaţii şi explicaţii de la fiecare obiectiv religios inclus în program”, se arată în comunicatul Biroului de presă al Patriarhiei .
Potrivit sursei citate, un pelerinaj de 6 zile şi 5 nopţi în Israel organizat de Paralela 45 costă 555 de euro, fără taxe de aeroport (în valoare de 160 de euro), asigurare medicală (10 euro), microbuze pentru deplasarea pe Muntele Taborului (5 euro).
„Dacă adăugăm costurile neincluse în preţul iniţial al pelerinajului de către Paralela 45, constatăm că preţul real al unei excursii în Israel organizată de această agenţie de turism este de 730 euro pentru un program cu o zi în minus faţă de cel oferit de Basilica Travel. În concluzie, preţul pachetelor turistice în Israel oferite de Paralela 45 sunt cu 156 de euro (cu 23%) mai scumpe decât pelerinajele organizate în Israel de Basilica Travel. Aşa se explică faptul că tot mai mulţi români aleg să meargă în pelerinaj cu birourile de pelerinaj ale Patriarhiei Române, deoarece plătesc mai puţin pentru ofertă de servicii net superioare celor oferite de agenţiile de turism (preot însoţitor, asistenţă religioasă şi spirituală, participarea la Sfânta Liturghie)”, se mai arată în comunicat.
În replică, Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45 şi prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a afirmat că depe site-ul Basilica Travel au dispărut în ultimele două zile ofertele de 780 de euro pentru un pelerinaj în Israel şi fotografia patriarhului, care promova aceste excursii.
„Mă simt măgulit de faptul că Patriarhia vorbeşte despre Paralela 45. Înseamnă că cei 23 de ani de activitate nu au fost degeaba. Ceea ce mă întristează este faptul că sfinţii părinţi nu au înţeles nimic din reproşurile noastre, ale ANAT, nu ale lui Alin Burcea: Etica şi Morala! Este etic şi moral să vinzi excursii în bisericile din România? Este etic şi moral să fie porţile bisericilor tapetate cu programe de excursii? Este etic şi moral să se interzică prin ucaz patriarhal să se organizeze excursii de către preoţi, altfel decât prin Basilica Travel?”, a spus Burcea.
El le-a recomandat „sfinţilor părinţi” să mediteze la problemele de etică şi morală.
„Între timp, Autoritatea Naţională pentru Turism va verifica licenţele şi brevetele la toate centrele de pelerinaj din România şi la toate unităţile de cazare ale Bisericii”, a adăugat el.
Burcea a declarat miercuri într-o conferinţă că preoţii înalcă etica atunci când profită de enoriaşi pentru a-i atrage în diverse excursii, care sunt mai scumpe la ei decât prin agenţiile de turism, pentru că banii trebuie să ajungă până la episcop. El a mai spus că preţul unui pachet pentru Israel este de 700 de euro la o agenţie, iar „la preoţi” se vinde cu 780 de euro.