Patriarhul Daniel: Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 30 noiembrie va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului

Economica.net
01 01. 2018
15__catedrala_mantuirii_neamului_17359800_61232700

La slujba Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, oficiată la Catedrala Patriarhală înainte de trecerea în noul an, Patriarhul Daniel a spus că acum „se cuvine să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii prezente pământeşti, ca timp de pregătire pentru viaţa eternă din împărăţia cerurilor”.

„Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate si gravitate fiecare clipă a vieţii prezente”, a spus Patriarhul Daniel.

El a amintit că 2018 este declarat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1918.

„De aceea, fiecare în parte şi toţi împreună suntem chemaţi să trăim anul 2018 în primul rând ca un an al mulţumirii sau al recunoştinţei aduse lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru sănătate personală, dar şi pentru darul unităţii naţionale”, a afirmat Patriarhul Daniel.

În acest context, el a spus că în 30 noiembrie va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului.

“Cu ajutorul lui Dumnezeu, în ziua de 30 noiembrie 2018, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei Ocrotitorul României va fi sfinţită Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii şi comuniunii româneşti. Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională, cu hramul principal Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, uneşte simbolic iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic cu recunoştinţa pe care o datorăm permanent eroilor neamului”, a adăugat Patriarhul Daniel.

Piatra de temelie a  Catedralei Mântuirii Neamului a fost pusă în februarie 2011. Costurile medii ale investiţiei se ridică la suma de 80.000.000 euro, în acest an .

Catedrala Mântuirii Neamului va avea o înălţime de 120 de metri şi o suprafaţă de peste 7.000 de metri pătraţi. Pe zidurile catedralei vor fi ridicate 6 turle mici, până la 60 de metri înălţime, turla clopotului şi o turlă principală, cu o înălţime de 120 de metri. Catedrala va avea 6 clopote. Cel mai mare – care cântăreşte 25 de tone – a fost finalizat într-o fabrică din Austria, iar pe acesta apare chipul Patriarhului Daniel.

La nivelul 0 al construcţiei, unde vor încăpea 5.000 de oameni, suprafaţa construită este de 7.200 de metri pătraţi, iar Catedrala Mântuirii Neamului va avea şi patru lifturi.