Un patron de fermă acuză: Statul a ucis 300.000 de porci deşi știa de doi ani că sunt mistreţi infestaţi care pot răspândi pesta
„Peste 300.000 de porci uciși de către ANSVSA în contrapartidă cu 130.000 de mistreți în toată țara. Merită afacerea?”, este întrebarea retorică a lui Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici, care acuză autoritățile că nu au luat măsurile necesare pentru a preveni intrarea virusului pestei porcine africane (PPA) în țară.
Acesta susține, printr-un comunicat, că a sesizat încă din 2016 Președinția și Ministerul Agriculturii de pericolul reprezentat de porcii mistreți bolnavi de pestă porcină africană veniți din Ucraina. „Cauza principală a acestei boli o reprezintă mistrețul. În țara noastră, PPA a pătruns prin intermediul mistreților din Ucraina. Literatura de specialitate spune că aceasă boală puternic infecțioasă creează în 10% dintre mistreți forme de rezistență, astfel mistreți bolnvi sau trecuți prin boală rămân purtători și eliminatori de virus peste 400 de zile”, spune directorul.
„Încă din anul 2015 autoritățile au fost avertizate de pericolul pestei porcine africane , de către Uniunea Europeană. A.N.S.V.S.A. nu a făcut altceva decât să omoare porcii domestici și să dezinfecteze focarul, în loc să preîntâmpine apariția focarelor , să creeze cordoane de protecție.”, mai spune acesta.
Alte ipoteze
Potrivit unei analize realizate de Jose Manuel Senchez-Vizcaino, expert al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, factorii de risc cei mai importanţi în cazul pestei porcine africane sunt importurile ilegale de porci vii şi produsele din carne de porc precum şi biosecuritatea scăzută în exploataţiile de creştere a porcilor.
Potrivit Agerpres, acesta a fost prezent în România, în perioada 20 – 21 august, la o întâlnire pe tema PPA, la care au participat conducerea Autorităţii, specialişti din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală şi reprezentanţi ai asociaţiilor din industria cărnii de porc.
„Principalele probleme în ceea ce priveşte PPA sunt fermele cu biosecuritate slabă (cu animale crescute în aer liber, cu posibilitate de mişcare şi în afara padocurilor, în curte), procesul de identificare a animalelor efectuat necorespunzător, ceea ce creează probleme în transabilitate, controlul scăzut al mişcării animalelor şi al dezinfecţiei vehiculelor de transport”, arată analiza expertului Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor.
De asemenea, acesta susţine că este nevoie de un program global de eradicare, schimbări în industria porcului şi soluţii clare pentru mişcările din fermele comerciale.
„Printre factorii de risc cei mai importanţi au fost menţionaţi importurile ilegale de porci vii şi produsele din carne de porc şi biosecuritatea scăzută în exploataţiile de creştere a porcilor. A fost subliniat faptul că, în cazul bolilor care prezintă un pericol de răspândire prin intermediul animalelor sălbatice, biosecuritatea reprezintă un instrument esenţial”, se arată în document.
Cazul Ucrainei
Primele focare de pestă porcină africană au fost descoperite în Ucrana încă din 2014, iarde atunci situația a scăpat de sub control. Practic, potrivit presei de specialitate, nu mai există zonă liberă de pestă porcină în Uraina iar efectele economice negative sunt importante. Astfel, producția de carne de porc a Ucrainei este estimată pentru acest an la aproximativ 594.000 de tone, față de 740.000 de tone în 2015, conform datelor unei asociații de profil, citată de Globalmeatnews.com. Prctic, s-a ajuns ca doar 40% din necesarul de consm al țării să mai fie acoperit de producția locală.
Pesta are efecte și asupra prețurilor în creștere, asupra consumului în scădere, în timp ce la nivel de fermă pierderile sunt de ordinul milioanelor de euro. Spre exemplu, patronii unei ferme din regiunea Kievului, afectată de PPA, a raportat pierderi în valoare de 38 de milioane de dolari.
Potrivit datelor comunicate pe 24 august de ANSVSA, numărul focarelor de pestă porcină africană confirmate pe teritoriul României era de 725, acestea fiind active în 10 judeţe din nord-vestul şi sud-estul ţării, respectiv în 156 de localităţi. Judeţele afectate sunt: Satu Mare, Sălaj, Bihor, Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi şi Ilfov. În judeţul Sălaj au fost confirmate numai cazuri la mistreţi, nefiind afectate gospodării ale populaţiei sau exploataţii comerciale. 121.012 de porci au fost ucişi.
În Europa, există virusul PPA în Ucraina, Cehia, Polonia, Estonia, Letonia, Ungaria, Lituania.
Detalii aici