Băncile trebuie să nu se mai creadă superioare clienţilor. Cine spune asta
„Ar trebui să am bancherul meu, ca şi cum m-aş duce la doctor, să-i spun ce am nevoie şi să-mi ofere o soluţie de produs”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la BNR, Adrian Izvoranu, directorul Confederaţiei Patronale a Industriei, Serviciilor şi Comerţului din România.
El a spus că nu înţelege de ce România nu are un sistem bancar precum cel predat la şcoală, împărţit în bănci comerciale, bănci de investiţii şi bănci de economii.
„Nu pot să mă duc la banca comercială şi să găsesc înţelegerea pentru investiţia pe care vreau să o fac”, a apreciat Izvoranu.
El a arătat că băncile trebuie să înţeleagă că este necesar să-şi schimbe atitudinea, dacă doresc să aibă o relaţie de parteneriat cu antreprenorii, pentru că în caz contrar frmele găsesc alternative la sistemul „greoi” al băncilor.
„Nu vă puteţi închipui ce dimensiuni are trocul în România”, a spus Izvoranu.
El şi-a exprimat nemulţumirea privind atitudinea de superioritate a băncilor faţă de antreprenori.
„Băncile nu reprezintă mediul, noi reprezentăm mediul, pentru că antreprenorii îşi asumă riscuri, antreprenorii produc banii pe care îi gestionează băncile”, a spus Izvoranu.
Totodată, referindu-se la sistemul internaţional de reglementări Basel, aplicat băncilor, reprezentantul organizaţiei patronale a arătat că băncile sunt protejate prin acest program, fiind astfel favorizate comparativ cu antreprenorii.
„Aş vrea şi eu un Basel la mine la firmă, care să mă protejeze de rău-platnici. De ce eu n-am un sistem de protecţie ca băncile?”, s-a întrebat Izvoranu.