Patronat: Piaţa materialelor reciclabile funcţionează defectuos. Problemele legislative pot crea în 2016 o criză profundă

Economica.net
03 02. 2016
pvc_recycling_van_werven_afvalgids_98192700

‘Dată fiind gravitatea situaţiei actuale generată în timp de neajunsurile reglementărilor legislative, considerăm absolut necesar ca aspectele legate de piaţa materialelor reciclabile şi protejarea tuturor companiilor producătoare care introduc pe piaţă astfel de materiale să devină priorităţi în agenda Guvernului, iar progresele şi măsurile implementate să fie comunicate permanent’, spune PRO BCA, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

În opinia producătorilor de BCA, cele mai mari riscuri sunt semnalate în ceea ce priveşte procesul de colectare şi reciclare a lemnului şi plasticului, materiale reciclabile utilizate în cantităţi mari de către producătorii de materiale de construcţii.

În vederea remedierii acestei situaţii, PRO BCA a solicitat reprezentanţilor Guvernului să aibă în vedere o serie de măsuri, în opinia producătorilor ‘generatoare de efecte pozitive pe termen lung’.

În acest sens, PRO BCA cere reanalizarea transparentă a modului în care a fost determinată valoarea de 2 lei/kg ambalaj, taxă solicitată de Administraţia Fondului pentru Mediu, reprezentând contribuţia valorică calculată pe diferenţa dintre cantitatea de ambalaje scoase pe piaţă de producător şi cantitatea reciclată conform obiectivelor naţionale reglementate şi reducerea acesteia la valoarea reală.

De asemenea, producătorii solicită analizarea cadrului legislativ aferent lanţului economic format din producătorii de materiale de construcţii – organismul de transfer de responsabilitate (OTR) – colector – reciclator, ţinând cont de două elemente fundamentale, şi anume că producătorii de materiale de construcţii sunt singurii producători de plusvaloare în lanţul economic menţionat, astfel încât interesele acestora trebuie protejate, şi că producătorii de materiale de construcţii nu se pot transforma în colectori sau reciclatori, core business-ul lor fiind activitatea de producţie.

‘Plecând de la aceste două principii, cu privire la modificarea cadrului legislativ solicitările noastre vizează: modificarea Legii 249/2015 cu includerea prevederii clare ca, în condiţiile în care un operator economic de tipul OTR/colector/reciclator nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale asumate, responsabilitatea plăţii obligaţiilor către Fondul de Mediu să revină ca şi obligaţie acestuia şi nu producătorului. Este o solicitare logică dat fiind faptul că toţi aceşti operatori sunt înregistraţi şi certificaţi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. În condiţiile în care un OTR îşi pierde licenţa sau intră în insolvenţă/faliment, luând în considerare că poate avea sute sau chiar mii de companii cliente, este absolut necesar să existe un termen de maximum 90 de zile în care obligativitatea plăţii fondului de mediu să fie suspendată, timp necesar ca aceste companii să poată negocia un contract cu un alt OTR sau cu firme colectoare’, spun producătorii români de BCA.

În plus, aceştia au solicitat implementarea urgentă a unui plan de măsuri care să facă atractivă înfiinţarea de noi companii de colectare sau reciclare pentru a putea aduce oferta la nivelul volumului de materiale reciclabile care se introduce pe piaţă.

PRO BCA – Organizaţia Patronală a Producătorilor de BCA din România reuneşte principalele companii producătoare de BCA şi alte materiale de construcţii, din organizaţie făcând parte Celco, Macon, Elpreco, Somaco Grup Prefabricate, Xella RO, precum şi compania producătoare de pastă de aluminiu, Alba Aluminiu. PRO BCA este membră a Asociaţiei Europene a Producătorilor de BCA – EAACA.