Patronate Concordia: Măsura plafonării preţurilor la alimentele de bază va distorsiona grav piaţa
„România e o economie de piaţă, nu înţelegem cum poate exista o plafonare a tuturor marjelor pentru mii de produse româneşti. Luni, am agreat cu premierul că vom avea discuţii ca să înţelegem mai bine de unde vine ideea asta, după care suntem anunţaţi, în prime-time, de către ministrul Agriculturii, că OUG-ul e gata. O astfel de măsură va distorsiona grav producţia şi comerţul cu alimente. Ungaria a luat măsuri similare şi a trebuit să renunţe, din cauza efectelor negative. De ce copiem Ungaria, când e clar că modelul nostru economic e mai bun, i-am depăşit în ultimii ani? Cum credem că vom adera la OCDE, în 2026, ca proiect de ţară, dacă luăm astfel de măsuri? Nici nu ar trebui să discutăm despre aşa ceva. Altele sunt problemele economiei”, a avertizat Burnete, într-un punct de vedere, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, chiar dacă preţurile alimentelor de bază plafonate prin OUG din iulie 2023 au scăzut, măsura a generat scumpiri la alte produse, fără să uşureze coşul zilnic şi a dus la distorsionarea pieţelor.
„România are în continuare una dintre cele mai mari rate ale inflaţiei din UE. Continuăm într-o direcţie greşită”, a precizat reprezentantul patronatelor.
În acest context, Concordia anunţă că va solicita Guvernului o nouă întâlnire, înainte ca o astfel de măsură cu impact major să fie adoptată.
Joi seara, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a menţionat, într-o postare publicată pe propria pagină de Facebook, că plafonarea adaosului comercial pentru alimente de bază a fost cea mai corectă decizie pentru stoparea creşterii excesive a preţurilor şi protejarea puterii de cumpărare a românilor.
„Ne-am asumat această măsură şi am reuşit să avem parte de susţinerea şi înţelegerea marilor lanţuri de magazine. Datele furnizate de Consiliul Concurenţei arată că preţurile produselor incluse în lista celor cu adaos comercial limitat au scăzut în iunie 2024 faţă de iunie 2023 şi cu 20 – 30%. În plus, vedem acum, la un an de la implementarea acestei măsuri, că toate criticile venite de la unii politicieni şi aşa-zişi analişti nu au avut niciun fel de legătură cu realitatea şi cu interesele românilor”, a scris oficialul.
Acesta a adăugat că „este evident că această măsură trebuie să fie continuată şi extinsă, aşa cum îşi doresc românii”.