Patronatele din turism solicită statului acordarea de diverse facilități pentru ca industria să își revină după actuala criză

Reprezentanţii industriei turistice din România solicită autorităţilor o serie de măsuri de sprijin pentru sector, de la vouchere pentru a merge la restaurant până la suspendarea taxei pe terase sau plata taxelor din acest an în 2021, subliniind, totodată, că preţurile nu vor fi majorate chiar dacă antreprenorii au costuri mult mai mari pentru respectarea normelor de siguranţă, informează Agerpres.Reprezentanţii industriei turistice din România solicită autorităţilor o serie de măsuri de sprijin pentru sector, de la vouchere pentru a merge la restaurant până la suspendarea taxei pe terase sau plata taxelor din acest an în 2021, subliniind, totodată, că preţurile nu vor fi majorate chiar dacă antreprenorii au costuri mult mai mari pentru respectarea normelor de siguranţă, informează Agerpres.
Economica.net - lun, 01 iun. 2020, 14:45
Patronatele din turism solicită statului acordarea de diverse facilități pentru ca industria să își revină după actuala criză

Preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, recomandă companiilor private să acorde tichete de vacanţă la fel cum se întâmplă in sectorul public, în condiţiile în care sarcina fiscală este mult mai mică decât cea în cazul acordării unei prime de vacanţă în numerar şi astfel ar putea ajuta şi turismul românesc.

„Voucherele de vacanţă pot fi acordate şi de companiile private nu doar în sectorul public. Dacă în 2018 ponderea voucherelor acordate în sistemul public reprezenta 95% din vouchere, în 2019 au reprezentat 88%, iar companiile private au început să ofere şi ele. Este un stimulent fiscal, dar nu l-au ales până acum. Legea le permite şi lor (în sectorul privat n.r.), chiar într-o sumă mai mare decât cea alocată în spaţiul public. Noi îi încurajăm să o facă pentru a ajuta şi companiile private la revigorarea turismului românesc. Acum, dacă se vor acorda şi pentru 2020, nu ştim, pentru că voucherele din 2019 au fost prelungite şi vor putea fi cheltuite şi în vara aceasta, pentru că altfel se pierdeau acei bani. Noi am solicitat acest lucru. Ar face parte din acea măsură de stimulare a circulaţiei turistice. Eu aş recomanda companiilor să acorde vouchere, pentru că sarcina fiscală este mult mai mică decât toată sarcina fiscală pe acordarea unei prime cash pe vacanţă şi ar ajuta şi turismul românesc”, a spus Ile, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, Dragoş Anastasiu (foto), preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK), a adăugat că aceste vouchere de la privat ar trebui să fie un credit fiscal, respectiv aceste vouchere de vacanţă să fie deduse din impozitul pe care compania îl plăteşte către stat.

„E adevărat că firmele private pot să acorde vouchere de vacanţă, diferenţa este că firmele acordă din bugetul propriu, în timp ce statul acordă din banii contribuabililor. Este o diferenţă semnificativă. Suntem de părere că ar trebui să nu existe discriminare, şi nu este singura discriminare cu ce se întâmplă la stat şi cu ce se întâmplă la privat. Aceste vouchere de la privat ar trebui să fie un credit fiscal, iar din impozitul pe care compania îl plăteşte către stat ar trebui să fie deduse aceste vouchere de vacanţă la privat. Dacă vă aduceţi aminte acum cinci luni ministrul Economiei a spus că se va introduce această măsură ca să nu mai existe discriminare între stat şi privat”, a declarat Anastasiu.

În privinţa voucherelor în valoare de 50 de euro care se acordă vienezilor pentru a merge la restaurante, şeful AHK România susţine că este o măsură discutată şi solicitată deja Primăriei Capitalei şi care speră să fie luată în seamă. „Noi tot spunem să se dea, să se facă, dar întrebarea este: de unde? Asta este marea problemă. Toată lumea vrea granturi, e ok cu banii care vin de la Comisia Europeană, dar în rest bugetele şi locale şi naţionale sunt destul de sărăcite”, a adăugat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.

De asemenea, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, a prezentat câteva din solicitările organizaţiei în domeniul pe care îl coordonează. „Vizavi de aceste vouchere pentru încurajarea turismului şi restaurantelor discutate cu autorităţile locale, HORA, împreună cu alte organizaţii, au cerut pentru anul 2020 şi suspendarea taxelor de ocupare a domeniului public. S-a solicitat PMB şi celorlalte primării suspendarea taxei pentru terase, care este foarte importanta. Nu vrem să ni se dea şi vrem să nu se ia. Mai exista un set de 10 puncte pe care le-am discutat cu Guvernul României, la unele avem răspuns favorabil, şi la altele aşteptăm un răspuns. Vă pot enumera: suspendarea impozitului specific pentru trimestrul doi din 2020, achitarea taxelor din 2020 în anul 2021, o păsuire la plata taxelor în 12 rate egale. Am solicitat şi folosirea tichetelor de masă în restaurante pentru o masă caldă, dar încă aşteptăm răspuns în acest sens”, a adăugat şeful preşedintele HORA.

În ceea ce priveşte cheltuielile de conformare pentru respectarea normelor de siguranţă, Dragoş Petrescu, CEO City Grill, a subliniat că deşi acestea vor pune presiune pe industria restaurantelor, preţurile nu vor creşte în următoarea perioadă.

„Aceste cheltuieli de conformare vor pune presiune enormă pe industria restaurantelor, costurile vor creşte şi noi am calculat că aproximativ 2.000 de euro per unitate sunt numai costurile de conformare cu biocide, măsti, etc., şi drept urmare va fi foarte greu pentru balanţa unui restaurant, dar nu cred că preţurile de meniu vor creşte, pentru că romanii se vor întoarce după două luni şi jumătate foarte grele cu mai puţini bani în buzunar. Şi asta este mai puţin important decât perspectiva pe care o au de această teama de infectare, dar şi o potenţială pierdere a unei părţi din salariu, a unei slujbe în viitor sau a unei crize financiare, ceea ce va determina să nu mai aibă disponibilitatea de a cheltui bani în restaurante. Drept urmare antreprenorii nu vor veni cu preţuri mai mari, chiar dacă ar fi foarte justificată această creştere de preţuri, dar de cât să îţi pierzi un client, mai bine să suporţi această cheltuială de conformare”, a adăugat Dragoş Petrescu.

Alianţa pentru Turism – APT, structură din care fac parte 18 organizaţii patronal-profesionale din turismul românesc, a organizat luni o conferinţă de presă referitoare la industria ospitalităţii în perioada de criză şi previziuni pentru a doua jumătate a anului 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...