Patronatul HoReCa avertizează că industria va pierde peste 100.000 de angajați dacă Guvernul nu va deschide restaurantele la interior

Economica.net
19 08. 2020
businesshoreca_99266200

„În momentul de faţă industria restaurantelor este supusă şomajului tehnic, din cauza faptului că este restricţionată, dar în această industrie venitul era alcătuit 20-25% din salariu şi 70-75% din bacşiş. În momentul în care lipseşte bacşişul, practic angajatul nostru este nevoit să trăiască pe şomajul tehnic aferent unui salariu mic, aproape de salariul minim pe economie. Deci estimăm că foarte mulţi angajaţi vor părăsi această industrie şi probabil că vă reamintiţi ultimii ani de zile cât de greu ne-a fost să aducem angajaţi şi să formăm angajaţi în această industrie. Noi estimăm că dacă lucrurile nu se vor rezolva, din cei 200.000 de angajaţi pe care îi are industria HoReCa, practic vom scădea sub 100.000 de angajaţi”, a precizat Daniel Mischie.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a avertizat că în cazul prelungirii interdicţiei deschiderii restaurantelor şi în lipsa unui sprijin financiar guvernamental suplimentar, peste 90% din hoteluri vor fi închise la împlinirea unui an de pandemie.

„La hoteluri, la finalul lunii august, conform studiului făcut cu Cushman & Wakefield, 38% din salariaţi au plecat sau pleacă până la finalul lunii august, iar fiecare lună care va continua într-o formă în care statul fie nu găseşte o stimulare, fie nu se ridică restricţiile, va adăuga între 5-8 procente lună de lună. Dacă nu se întâmplă absolut nicio măsură de stimulare a turismului, la finalul lunii martie, deci la 12 luni de la pandemie, doar 7% din hoteluri rezistă în România. Deci tragedia e la cote maxime, hotelurile au ajuns la limita suportabilităţii financiare şi fără un sprijin din partea statului sau fără ridicarea restricţiilor care să stimuleze circulaţia turistică, e clar că lună de lună adăugăm la aceste cifre, astfel încât la 12 luni de la declanşarea pandemiei, practic industria a murit”, a afirmat preşedintele FIHR.

Cele două organizaţii patronale au iniţiat o acţiune de protest prin care angajaţii şi angajatorii din HoReCa sunt îndemnaţi să oprească lucrul şi să iasă în stradă, miercuri seara, pentru a îşi exprima nemulţumirea faţă de interdicţia autorităţilor privind deschiderea restaurantelor.

Liderul Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, Daniel Mischie, a apreciat miercuri că un număr de 200.000 de lucrători vor participa la proteste.

„Pe întreaga industrie HoReCa avem o estimare de 200.000 de lucrători care vor participa la acest protest, oameni care lucrează în hoteluri, agenţii de turism şi restaurante, care vor manifesta în faţa locaţiilor astăzi faţă de tratamentul incorect aplicat industriei HoReCa”, a declarat Daniel Mischie.